Calitatea portofolilui de credite element principal în analiza riscului în activitatea de creditare

Evaluarea riscului global de credit

Bancile comerciale se confrunta cu o serie de riscuri legate de operatiunile lor curente, iar expunerea acestora la risc poate fi o expunere inerenta activitatii obisnuite sau o expunere suplimentara, generata de dorinta de a obtine profit mai mare decat cel normal. În cazul primei expuneri este vorba de riscuri pure, iar în cel de-al doilea caz de riscuri speculative.

În functie de caracteristicile bancare, riscurile se pot clasifica in :

• riscuri financiare – sunt cele mai importante riscuri din aceasta categorie. A gestiona incorect riscurile financiare inseamna a falimenta treptat o societate bancara.

Principalele riscuri financiare care pot afecta activitatea unei societati bancare sunt:

• riscul de lichiditate (de finantare);
• riscul de faliment (de capital).

Acestea doua tipuri de risc pot fi analizate sistematic, in stransa lor interdependenta. Astfel, un risc sporit de creditare genereaza riscul lichiditatii, iar in conditiile in care societatea bancara in cauza nu poate atrage rapid de pe piata resurse, apare riscul de faliment ( de capital). O politica excesiva de creditare, corelata cu o lichiditate inadecvata, reprezinta o cauza foarte frecventa a falimentului bancar.

In categoria riscurilor financiare pot fi incluse si riscurile specifice ansamblului bancilor, denumit risc sistemic. Acesta este gestionat de catre autoritatea bancara centrala (prin reglementari privind rezervele minime obligatorii, indicele de adecvare a capitalului, indicatorii lichiditatii, creditele de refinantare, acoperirea datoriei publice, etc.).

• riscuri de prestare - sunt cele care afecteaza sfera serviciilor bancare.

Acestea pot fi:

• riscul operational, respective incapacitatea bancii de a asigura servirea profitabila a clientilor;
• riscuri generate de introducerea de noi produse bancare;
• riscul tehnologic, asociat structurii ofertei de produse financiare;
• riscul strategic, determinat de probabilitatea de a nu alege strategia optima perioadei si conditiilor date (economice, monetare, financiar-bancare, valutare, sociale, politice).

Riscuri ambientale – cuprind acea clasa a riscurilor care este considerate ca avand un puternic impact asupra performantei bancare, dar asupra carora societatea bancara are un control limitat. Aceasta grupa de riscuri cuprinde :

• riscul de frauda ( de ordin intern si extern );
• riscul economic, determinat de evolutia mediului economic in care functioneaza atat intregul sistem bancar, cat si clientii;
• riscul concurential, datorat in special modificarii conditiilor de pe piata, generand schimbarea raportului de forte intre banci;
• riscul legal – se refera la faptul ca activitatea oricarei societati bancare trebuie sa se desfasoare in conditii de deplina legalitate ( acest risc se manifesta atat in ceea ce priveste incertitudinea evolutiei viitoare a cadrului normative, cat si explozia informatiilor in acest domeniu ).

Analiza calitatii portofoliului de credite

Principala operatiune bancara este creditarea, creditele situandu-se pe primul loc între plasamentele bancilor.Felul în care banaca aloca fondurile pe care le gestioneaza poate influenta în mod hotarator dezvoltarea economica la nivel local sau national. Pe de alta parte, orice banca îsi asuma, într-o oarecare masura riscuri atunci cand acorda credite si, în mod cert, toate bancile înregistreaza în mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci cand unii debitori nu îsi onoreaza obligatiile. Oricare ar fi însa nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate daca operatiile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.

Riscul de credit (denumit si risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare) exprima probabilitatea încasarii efective, la scadenta, a fluxului de numerar anticipat, determinat de creditare. El este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase atat bancii în cauza, cat si întregului sistem bancar, daca expunerea la risc este substantiala.

Din acest punct de vedere, cea mai importanta functie a conducerii bancii este de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta, deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauza a falimentului bancar.

Este necesara existenta unei informari permanente a conducerii bancii despre rezultatele procesului de analiza a calitatii creditelor, astfel încat cele cu probleme sa fie detectate si corectate ( in limita posibilitatilor ) din timp.

Procesul de analiza a calitatii portofoliului de credite constituie o actiune care se repeta, parcurgand mai multe momente, dintre care se detaseaza doua:

• a) momentul care precede acordarea creditului si care include, în principal, analiza finnaciara a clientului, respectiv analiza interna, la care se aduc în completare si aspecte nefinanciare;
• b) etapa acordarii si postacordarii creditului, care presupune o atenta supraveghere a clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se ramburseaza ratele de credit si dobanzile.

Analiza se concentreaza, în principal, asupra eventualelor modificari ale calitatii portofoliului de credite, fata de momentul acordarii împrumuturilor si conditiile initiate stabilite de banca pentru derularea acestora, datorita unor factori imprevizibili. Înainte de toate, sunt cateva conditii reglementate de care orice banca trebuie sa tina seama permanent. Ele sunt reglementate atat de catre Banca Nationala, în virtutea functiei sale de supraveghere bancara, cat si de propriile norme si proceduri.

Politicile de diminuare a riscului de credit, au în vedere limitarea accesului la credite al agentilor economici care au rezultate financiare nesatisfacatoare, desfasoara activitati în sectoare economice cu probleme sau au datorii nereglementate fata de alti creditori.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor si a plasamentelor, institutiile de credit, sunt obligate ca în scopul protejarii capitalului bancii, precum si a depozitelor persoanelor fizice si juridice si a acoperirii eventualelor credite care prezinta certitudini în recuperare, sa constituie provizioane specifice de risc de credit si dobanda.

De asemenea, serviciul datoriei reprezinta capacitatea debitorului de a-si onora datoriile la scadenta si se exprima ca numar de zile de întarziere la plata de la data scadentei, iar performanta financiara evidentiaza potentialul economic si soliditatea financiara a unei entitati economice si se determina pe baza datelor din situatiile financiare periodice.

Serviciul datoriei unui agent economic fata de banca va fi unic si se va stabili în functie de modul de achitare a datoriilor împrumutatului (credite si dobanzi ), indiferent daca acestea provin de la creditele în lei sau de la cele in valuta. De asemenea, serviciul datoriei unui agent economic este determinat de vechimea cea mai mare a creditelor si/sau a dobanzilor neplatite.

Initierea de proceduri juridice este reprezentata de cel putin una dintre urmatoarele masuri adoptate în scopul recuperarii creantelor:

• darea de catre instanta a hotararii de deschidere a procedurii falimentului;
• declansarea procedurii de executare silita fata de persoanele fizice si juridice.

Institutiile de credit încadreaza debitorii din afara sectorului institutiilor de credit în categorii de performanta financiara, care se noteaza de la A la E, în ordinea descrescatoare a calitatii acesteia.

Evaluarea performantei financiare a unui debitor, persoana fizica, se realizeaza potrivit criteriilor stabilite de institutiile de credit prin norme interne, pornindu-se de la procedura de clasificare a clientelei pe categorii de risc de nerambursare, elaborata de acestea.

Evaluarea performantei financiare a unui debitor, persoana juridica, din afara sectorului institutiilor de credit se realizeaza potrivit normelor interne ale institutiilor de credit, pe baza de punctaj atribuit unor factori cantitativi si calitativi.

Factorii cantitativi se refera in principal la urmatorii indicatori, acolo unde acestia pot fi determinati: lichiditate, solvabilitate, profitabilitate si risc, inclusiv riscul valutar. Factorii calitativi se refera cel putin la aspecte legate de modul de administrare a entitatii analizate, de calitatea actionariatului, de garantiile primite (altele decat cele care sunt acceptate la diminuarea expunerii fata de debitor), de conditiile de piata in care aceasta isi desfasoara activitatea

Indicatorii prevazuti de apreciere a factorilor cantitativi se calculeaza pe baza datelor cuprinse în situatiile financiare ale debitorului, iar categoria de performanta financiara se determina si contribuie la stabilirea categoriei de clasificare a creditelor în luna urmatoare celei în care institutiei de credit i se prezinta raportarile respective.

In cazul in care institutiile de credit se gasesc in imposibilitate de a evalua performanta financiara a unui debitor, persoana juridica, din afara sectorului institutiilor de credit, aceasta se incadreaza direct in categoria E.

Frecventa cu care se determina categoria de performanta financiara a unui debitor, persoana juridica, din afara sectorului institutiilor de credit coincide cu frecventa cu care se întocmesc situatiile financiare.

In vederea clasificarii creditelor, pe perioada cuprinsa intre doua intocmiri ale situatiilor financiare, se mentine ultima categorie de performanta financiara determinata.

Prima clasificare a creditelor pentru debitorii, persoane juridice, din afara sectorului institutiilor de credit, ia in considerare categoria de performanta financiara determinata în functie de ultimele situatii financiare.

In cazul debitorilor din sectorul institutiilor de credit, performanta financiara se incadreaza direct in categoria A.

Stabilirea performantei financiare a solicitantilor de credite are la baza un sistem de analiza si clasificare a acestora în cinci categorii, dupa cum urmeaza:

• categoria „A – standard “ – performantele financiare prezente si prognozate, sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei de credit;
• categoria „B în observatie“ – performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar acest nivel nu se poate mentine într-o perspectiva mai îndelungata;
• categoria „C substandard“ – performantele sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de înrautatire;
• categoria „D îndoielnic“ – performantele financiare sunt scazute si cu o evidenta ciclicitate la intervale scurte de timp;
• categoria „E pierdere“ – performantele financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele de credit, nici dobanzile.

Corespondenta dintre categoriile de clasificare si cele criteriile de clasificare a creditelor se stabileste astfel:

Criterii de încadrare pe categorii de clasificare pentru expunerile din credite înregistrate de institutiilr de credit fata de debitori din afara sistemului institutiilor de credite

Daca s-au initiat proceduri judiciare, toate creditele acordate sectorului nebancar, indiferent de performanta financiara a clientilor, se considera credite „pierdere“;

Criterii de încadrare pe categorii de clasificare pentru expunerile din credite înregistrate de institutiilr de credit fata de alte institutii de credite

Daca s-au initiat proceduri judiciare, toate creditele sunt clasificate ca si credite „pierdere”.

Creditele acordate unui debitor (entitati de risc ) si/sau plasamentele constituite la acesta, se incadreaza intr-o singura categorie de clasificare pe baza principiului declasarii prin contaminare, respectiv prin luarea in considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasificare.

Acordul Basel III

Ca raspuns la criza bancara globala, generata de criza subprime din Statele Unite, Comitetul de supraveghere bancara al Bancii Reglementelor Internationale a emis, In decembrie 2010, sub titulatura de Basel III: Cadrul International pentru Masurarea, Standardizarea si Monitorizarea Riscului de Lichiditate si Basel III: Un Cadru Global de Reglementare pentru Banci si un Sistem Bancar mai Solid noile reglementari petru adecvarea capitalului institutiilor bancare. Aceste reglementari, adoptate de catre grupul G20 reprezinta punctul central al reformei financiare globale pentru prevenirea aparitiei in viitor a crizelor bancare.

Prevederile noului acord vor fi implementate gradual începand din 2011, urmand ca pana la finalului anului 2018 sa fie implementate complet. Deoarece implementarea noului acord presupune majorarea capitalului bancilor, perioada extinsa de implementare este necesara pentru a acorda bancilor suficient timp pentru a constitui capitalul suplimentar.

Conform initiatorilor noului acord, Basel III încearca sa îmbine supravegherea micro si macro-prudentiala, fiind in acelasi timp un cadru de management al riscului la nivel de banca (preluat din Basel I si Basel II) si un cadru de management al riscului sistemic, la nivel de sistem bancar.

În ceea ce priveste cadrul microprudential, Basel III aduce noutati pentru toate cele trei componente ale ecuatiei capitalului: capital reglementat, activele ponderate functie de risc si rata de solvabilitate.

În ceea ce priveste definitia capitalului, acordul Basel III pune accent sporit pe finantarea prin emisiunea de actiuni comune. Astfel, reduce lista instrumentelor de finantare ce constituie capitalul de rang 1 ( tier 1 ) si elimina capitalul de rang 3 ( tier 3 ). De asemenea introduce reguli mai stricte de transparenta în ceea ce priveste capitalul.

În ceea ce priveste activele ponderate functie de risc, acordul Basel III include cerinte de capital mai ridicate pentru activitatile de tranzactionare pe pietele financiare: activele pentru tranzactionare (trading book), produsele de securitizare, riscul de credit pentru instrumentele tranzactionate pe pietele OTC (produsele derivate si contractele repo). Ca urmare, cerintele de capital pentru trading book sunt estimate a creste de aproximativ patru ori comparativ cu cele cerute de acordul Basel II.

Referitor la rata de solvabilitate, conform noului acord, bancile trebuie sa detina 4, 5 la suta din activele ponderate functie de risc capital obtinut din emisiunea de actiuni comune (comparativ cu 2 în cazul acordului Basel II). În plus, bancile trebuie sa detina, tot în actiuni comune, un supliment (tampon) de 2, 5 la suta pentru asigurarea conservarii capitalului, ceea ce conduce la o rata a capitalului comun de 7 la suta.

Conform estimarilor Comitetului de Supraveghere Bancara al Bancii Reglementelor Internationale, noile reglementari conduc la o majorare (comparativ cu Basel II) de aproximativ sapte ori a cerintelor de capital din actiuni comune. Noul acord majoreaza cerinta de capital de rang 1 de la 4 la 6 la suta si mentine la 8 la suta rata minima de capital. Comparatia în ceea ce priveste capitalul in cazul celor doua acorduri este prezentata în tabelul de mai jos.Procent din activele ponderate functie de risc

Masurile necesare pentru alinierea la standardele nationale/internationale

In vederea administrarii riscurilor semnificative care îi pot afecta activitatea si performantele financiare, institutia de credit trebuie sa întreprinda demersurile necesare în scopul identificarii surselor de risc, evaluarii si monitorizarii expunerii bancii, stabilirii de limite de expunere la risc si monitorizarii acestora etc.

Riscurile semnificative sunt identificate si evaluate atat pe ansamblul bancii, cat si la toate nivelele organizatorice ale acesteia, de la initierea fiecarei tranzactii pana la finalizarea acesteia, pentru toate activitatile si avand in vedere posibilitatea aparitiei unor noi activitati.

Pentru identificarea si evaluarea riscurilor semnificative se au in vedere atat factorii interni (ex. complexitatea structurii organizatorice, natura activitatilor desfasurate, calitatea personalului si fluctuatia acestuia) cat si factorii externi (ex. conditii economice, schimbari legislative sau legate de mediul concurential in sectorul bancar, progrese tehnologice).

Procesul de evaluare a riscurilor include identificarea atat a riscurilor care sunt controlabile de catre banca, cat si a celor necontrolabile.

In cazul riscurilor controlabile, banca stabileste daca isi asuma aceste riscuri sau masura in care doreste sa le reduca prin proceduri de control.

In cazul riscurilor necontrolabile, banca decide daca le accepta, fara a fi afectati indicatorii de prudenta bancara, sau daca elimina ori reduce nivelul activitatilor afectate de riscurile respective.

Banca efectueza sistematic o evaluare a riscurilor semnificative, care tine cont si de:

• implicatiile corelarii fiecarui risc semnificativ cu celelalte riscuri semnificative la care este expusa;
• previzionarile profitului si fondurilor proprii pe baza unor scenarii alternative, inclusiv in conditii de criza, care cuprind si o cuantificare a pierderilor maxime in conditii extreme.

Pentru administrarea corespunzatoare a riscurilor semnificative banca utilizeaza:

1. un sistem de proceduri de autorizare a operatiunilor afectate de riscurile respective, constand in modul de stabilire a competentelor/limitelor de autoritate pentru: acordarea de credite si produse tip credit, plasamente interbancare, operatiuni cu instrumente financiare derivate etc.;
2. un sistem de stabilire a limitelor de expunere la risc si de monitorizare a acestora, care reflecta profilul de risc ales, in conformitate cu legislatia si reglementarile in vigoare (constand in modul de stabilire a limitelor de expunere pe clienti, pe ramuri de activitate, pe tari, banci, societati de factoring, societati de asigurare-reasigurare etc.); Limitele sunt stabilite in contextul profilului de risc global al bancii, pentru a reflecta aspecte precum adecvarea capitalului, lichiditatea, calitatea portofoliului de credite etc.
3. un sistem de raportare a expunerilor la riscuri, precum si a altor aspecte legate de riscuri, catre nivelele de conducere corespunzatoare (periodic sau ori de cate ori este nevoie, se inainteaza informari asupra evolutiei expunerii bancii la riscurile semnificative, modului de incadrare in limitele stabilite etc.);
4. un sistem de proceduri pentru situatii neprevazute/de criza, referitor la riscurile semnificative, cuprinzand masurile necesar a fi intreprinse de banca, in vederea depistarii cauzelor crizei respective si limitarii/reducerii efectelor acesteia;
5. un sistem de proceduri care sa previna utilizarea necorespunzatoare a informatiei, prin care sa se evite:

• prejudicierea, directa sau indirecta, a reputatiei bancii;
• dezvaluirea informatiilor secrete sau confidentiale;
• utilizarea informatiilor de catre personalul bancii pentru obtinerea unor beneficii personale. 
• criterii de recrutare si remunerare a personalului, care sa prevada standarde ridicate privind pregatirea, experienta si integritatea acestuia; 
• programe de instruire a personalului.

Banca intreprinde masurile necesare in vederea mentinerii unui sistem de informare adecvat pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea si documentarea sistematica a riscurilor semnificative, atat la nivelul bancii, cat si la nivelul compartimentelor si sediilor secundare.

Evaluarea riscurilor se realizeaza de catre specialisti din cadrul bancii, care nu au responsabilitati directe in realizarea performantei comerciale si financiare a acesteia, urmarindu-se repartizarea corespunzatoare a atributiilor la toate nivelele organizatorice si sa se asigure ca personalului nu ii sunt alocate responsabilitati care sa duca la conflicte de interese (ex. responsabilitati duale ale unei persoane in domenii cum ar fi: desfasurarea activitatii atat in front-office cat si in back-office, aprobarea tragerii fondurilor si tragerea efectiva, evaluarea documentatiei de credit si monitorizarea clientului dupa contractarea creditului, etc.).

Banca asigura o monitorizare sistematica a conformitatii cu procedurile stabilite pentru riscurile semnificative si intreprinde demersurile necesare in vederea solutionarii deficientelor constatate.