Riscul: concept, componente şi clasificare

Conceptul de risc şi componentele riscului

Societatea contemporană este confruntată permanent cu o extraordinară diversitate de riscuri: riscuri naturale, riscuri profesionale, riscuri ce afectează sănătatea, riscuri ce deteriorează mediul înconjurător şi au efecte negative asupra generaţiilor viitoare etc., a căror acţiune este permanentă.

Una dintre numeroasele definiţii date riscului arată ca acesta este o ameninţare, o posibilitate de producerea a unui eveniment cauzator de pagube, caracterizat, pe de o parte, prin gravitatea consecinţelor sale şi, pe de alta parte, prin probabilitatea sa de producere.

Amploarea riscului este greu de cunoscut, acelaşi risc putând produce efecte sensibil diferite, în funcţie de condiţiile în care se produce. Efectele riscului de accident auto diferă după autovehiculele angrenate în acesta, după anotimpul şi locul în care se produc, după viteza de circulaţie, după starea carosabilului, după faptul dacă centurile de siguranţă sunt cuplate sau nu etc.

Există metode de caracterizare a riscului, dar rezultatele lor suferă de prezenţa unor puternice elemente de subiectivism. Acelaşi risc poate fi descris, analizat, măsurat, în viziuni şi în scopuri diferite, după observatorul care le urmăreşte.

Utilizarea cuvantului risc în cadrul activităţii economice este des întalnită. Riscul este folosit în cadrul conceptului de gestiune a unei activităţi al riscului ca exprimare a mai multor înţelesuri:

• posibilitate de daună;
• probabilitate de daună;
• accident;
• pericol;
• incertitudine;
• o proprietate sau o persoană expusă la un pericol;
• daună potenţială;
• incertitudine referitoare la daunele potenţiale;
• posibilitate de caştig;
• probabilitate de caştig;
• incertitudine referitoare la expunerea unei entităţi la mediul extern;
• incertitudine referitoare la expunerea unei entităţi la mediul intern;

Riscurile prezente în societatea contemporană au fost grupate în anumite tipuri de risc. O asemenea grupare cuprinde:

• riscul de ţară
• riscul în operaţiunile cu devize
• riscul contractual
• riscul de faliment
• riscul în decizia de investiţii
• riscul valorilor mobiliare 
• riscul în marketing
• riscul în asigurări

Într-o altă lucrare de specialitate, riscurile sunt grupate în :

• riscuri generale
• riscul de ţară
• riscuri în operaţiuni cu devize
• riscuri economice
• riscul contractual
• riscul de faliment
• riscul în investiţii
• riscul în asigurări

Componentele riscului

Orice risc este compus din patru componente, care pot fi clasificate, astfel:

• pericole (cele care declanşează apariţia riscului), o noţiune mai largă a unei game de forţe care pot produce un rezultat advers;
• resurse, active, populaţia sau caştiguri (cine/ce este afectat) care pot fi ameninţate de pericole, adică lucruri de care depinde continuitatea operaţiilor unei activităţi;
• factori influenţi (cei care influenţează evoluţia riscului), acele particularităţi interne sau externe acestor resurse care tind să crească sau să reducă probabilitatea de realizare a pericolului sau severitatea consecinţelor dacă se realizează;
• consecinţe (urmările întamplării riscului), modul în care efectele pericolului afectează consumul de resurse diverse.

Clasificarea riscurilor

Pentru firmele (întreprinderile/organizaţiile) din orice domeniu de activitate gama de riscuri posibile pentru o firmă (organizaţie) este enormă.

Tradiţional, riscurile se împart în şapte importante grupe, însă fiecare grupă în sine cuprinde un număr însemnat de pericole limitate numai de o imaginaţie, dar în general următoarele riscuri pot fi luate în considerare numai într-un context global:

• riscuri pure
• riscuri speculative 
• riscuri politice

1. După aria de acoperire

A. distrugeri materiale

• incendiu, explozie;
• riscuri naturale: furtună, inundaţie, cutremur;
• avarii accidentale inclusiv la sistemele computerizate;
• contaminare/poluare;
• riscuri tranzitorii;

B. acte criminale

• furt, spargere şi răpire;
• distrugeri ecologice;
• fraudă, viruşi, fraudă pe computer şi spionaj pe computer;
• spionaj industrial, sabotaj şi acte de terorism;

C. întreruperea (discontinuitatea) afacerii

• cauzată de distrugeri materiale sau acte criminale;
• lipsa ofertei – materii prime, energie, apă;
• dispariţia furnizorilor sau clienţilor datorată distrugeriimaterialelor la întreprinderi;
• grevă, revoltă, insurecţie;
• întreruperea spontană a muncii;
• plecarea (pierderea) personalului datorită competiţiei;

D. daunele de răspundere civilă

• răspundere civilă generală;
• răspundere de produs;
• răspundere profesională;
• poluarea mediului;

E. distrugerea de vieţi omeneşti

• accidente la locul de muncă;
• boli profesionale;
• pierderea personalului de bază datorată: bolilor, accidentelor, răpirii;

F. riscuri financiare

• riscul de credit - intern şi extern;
• riscul de rată de schimb valutar;
• riscul de dobandă;

G. riscuri politice

• activele externe de recuperat de către guvernul unei ţări;
• barierele întalnite în cazul repatrierii profitului;

H. riscuri de natură informaţională

• modalitatea de transmitere şi utilizare a informaţiei;

I . La aceaste tipuri de riscuri pot fi adăugate desigur, categoriile de riscuri investiţionale şi alte riscuri menţionate la riscurile specifice firmelor care activează în domeniul financiar:

• riscurile investiţionale (de devalorizare, de lichiditate, de dobandă, de supraevaluare);
• alte riscuri (de participare, garanţiile date în favoarea terţilor, înregistrarea unor pierderi datorată unor terţi, riscul general al afacerilor, riscul managerial).

2. După posibilitatea întamplării

• riscuri potenţiale;
• riscuri reale;

3. după factorii care provoacă apariţia riscului

• riscuri interne (provocate de factori din interiorul companiei);
• riscuri externe (provocate de factori din afara companiei);

4. după caracteristicile activităţii unei companii

• riscuri primare (aferente activităţii de bază);
• riscuri secundare (aferente celorlalte activităţi);

5. după consecinţele întamplării

• riscuri catastrofice;
• riscuri minore;

6. după categoria celor afectaţi de producerea riscului

• riscuri particulare/directe (este afectat cel care desfaşoară activitatea/proprietarul);
• riscuri generale/indirecte (este afectat mediul extern/societateaîn general);

7. din punct de vedere al frecvenţei şi intensităţii întamplării

• riscuri cu o frecvenţă mică, medie, ridicată;
• riscuri de o intensitate mică, medie, ridicată;
• (între aceste două caracteristici există o legătură invers proporţională).

Pentru o firmă care desfăşoară activitatea de asigurări generale (inclusiv asigurări de bunuri) clasificarea riscurilor, conform Autorităţii de supraveghere a activităţii de asigurare din Uniunea Europeană. Riscurile posibile (globale) la care firmele din domeniul asigurărilor - în cazul de faţă asigurări generale - pot fi expuse, sunt:

Riscuri primare (legate de activitatea de bază)

• riscul de eroare: poate apărea ori de cate ori tarifele de prime se dovedesc a fi insuficiente -neacoperitoare- datorită faptului că la fundamentarea acestora nu au existat suficiente date statistice care să permită o extrapolare privind dezvoltarea - evoluţia - riscului asigurat.
• riscul de deviere: se manifestă atunci cand pe parcursul desfăşurării activităţii de asigurare se înregistrează o evoluţie a daunelor şi a costurilor activităţii de asigurare mult diferite de cele care au stat la baza calculării primelor.

O astfel de evoluţie poate fi determinată de schimbările petrecute în propagarea unor factori care influenţează riscul.

Este vorba de schimbări privind rata de mortalitate şi morbiditate, nivelul preţurilor şi salariilor, rata şomajului, legislaţia, criminalitatea, înregistrarea unei frecvenţe şi intensităţi la unele calamităţi naturale cu mult peste media din perioadele precedente.

Factori care influenţează:

• lipsa unei experienţe prealabile, umane, în ceea ce priveşte evaluarea riscurilor implicate;
• variabilitatea utilizării experienţei umane în desfăşurarea afacerii;
• modificarea tipului de afaceri desfăşurate;
• modificarea caracteristicilor de bază ale riscurilor asigurate;
• modificarea atitudinii angajaţilor în ceea ce priveşte reclamarea daunelor;
• deteriorarea situaţiei economice;
• modificări climaterice aleatorii;
• apariţia catastrofelor;
• apariţia unui nou tip de daună care nu a fost anticipată;
• insuficienţa marjei incluse în tariful de primă pentru contracararea efectului inflaţiei asupra mărimii daunelor;
• schimbări în legislaţie sau decizii judecătoreşti care creează cazuri precedente;
• management incompetent în ceea ce priveşte subscrierea riscurilor şi lichidarea daunelor;
• un nivel necorespunzător al reţinerilor şi/sau al cedării în reasigurare;
• incapacitatea de plată a unui reasigurător.

1. riscul de evaluare : se referă la posibilitatea determinării insuficient de riguros a rezervelor tehnice de prime, astfel încat acestea să nu permită asigurătorului să acopere integral obligaţiile asumate prin contractele de asigurare încheiate.
2. riscul cheltuielilor de exploatare (riscul de cheltuieli pe termen lung): se referă la faptul că elementele incluse în prima de asigurare, în scopul acoperirii cheltuielilor privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare, să nu permită realizarea acestui lucru, din cauza creşterii cheltuielilor curente.

Aceste cheltuieli pot fi :

• cheltuieli legale sau profesionale mărite;
• o inflaţie mai mare a costurilor decat cea estimată, mai ales în ceea ce priveşte salariile;
• un volum mai mic al afacerilor decat cel cerut pentru a acoperi cheltuielile fixe, astfel încat acestea sunt împărţite între mai puţine poliţe;
• costuri suplimentare legate de încheierea de noi contracte,
• costuri mai mari decat cele anticipate, de exemplu cele legate de o campanie publicitară (la fel şi în cazul în care se încheie mai puţine contracte ca urmare a campaniei publicitare, precum şi cele legate de plata unor comisioane de contractare suplimentare);
• cheltuieli mari, neaşteptate, de exemplu cele legate de tehnica de calcul;
• plăţi suplimentare, neaşteptate, precum salarii suplimentare
• acordate pentru un volum suplimentar de activitate în urma
• unei catastrofe;
• management incompetent, care conduce la ineficienţă şi la un control slab al costurilor.

Riscul daunelor majore: se manifestă în cazurile în care producerea unui număr excesiv de daune îi expune pe asigurători la plăţi de despăgubiri de un volum deosebit, care le poate perturba serios echilibrul financiar.

Riscul de cumul (catastrofă): poate apărea atunci cand producerea unui singur eveniment (fenomen), ca de exemplu, cutremurul de pămant, uraganul, etc., poate conduce la o acumulare a daunelor într-o anumită zonă geografică, de proporţii deosebite; în astfel de situaţii, asigurătorii se pot confrunta cu dificultăţi financiare majore.

Riscul daunelor latente: daune care pot apare din unele surse necunoscute sau pentru care nu se anticipează o răspundere legală în momentul subscrierii contractului (consum de medicamente).

Riscul de creştere: este posibil să se manifeste ca urmare a înregistrării unei dezvoltări (creşteri) excesive şi insuficient coordonate şi corelate a activităţii unui asigurător. O asemenea stare de lucruri poate genera agravarea altor riscuri, care în final pot conduce la grave perturbări de ordin financiar, ce pot ameninţa însăşi existenţa societăţii de asigurare.

Riscul de lichidare: poate să se producă atunci cand fondurile unui asigurător nu sunt la nivelul obligaţiilor (datoriilor) acestuia faţă de terţi în situaţia încetării activităţii de asigurare.

Riscul anti-selecţiei: poate apărea atunci cand din dorinţa de a dezvolta volumul de subscrieri, un asigurător dimensionează nivelul de prime cu o acurateţe ceva mai redusă, în acest caz asigurătorul este expus în caz de daune şi în cazul creşterii nivelului cheltuielilor.

Riscul acumulării riscurilor: de multe ori asigurătorul poate alege o strategie de achiziţie a contractelor adresată unor potenţiali asiguraţi de un anumit tip, selecţionaţi, de exemplu, după varstă, ocupaţie, zonă geografică; asigurătorul poate fi expus la o acumulare a riscurilor prin care un număr de daune să se producă în urma unui singur eveniment.

Riscul de contract (condiţiilor de asigurare): poate apărea atunci cand elaborarea şi redactarea unei condiţii de asigurare ( contract de asigurare) nu este făcută într-un mod cat mai precis, astfel că în cazul interpretării juridice ca urmare a unor consecinţe neprevăzute (daune neprevăzute) să poată fi plătite suplimentar daune care nu au fost luate în calcul la stabilirea tarifului de primă iniţial.

Riscuri secundare (investiţionale), care pot apare în cadrul preocupărilor şi acţiunilor ce se întreprind de un asigurător pentru obţinerea performanţei, randamentului şi a unor venituri corespunzătoare prin realizarea anumitor investiţii.

Riscul de devalorizare: reprezintă riscul ca o anumită investiţie să înregistreze o pierdere din valoare ca urmare a schimbărilor intervenite între cererea şi oferta pe piaţa de capital sau pe piaţa bunurilor imobiliare, modificării ratei de schimb valutar sau creşterii volumului sumelor de încasat de la diferiţi debitori.

Riscul de lichiditate: poate apărea atunci cand anumite investiţii de un volum important nu pot fi lichidate la momentul dorit (potrivit) sau conform unui program prestabilit, punandu-l pe asigurător în situaţia de a fi depăşit de obligaţiile financiare ajunse la scadenţă; apariţia unor dificultăţi, fie ele şi trecătoare, în vanzarea unor proprietăţi sau a unor obstrucţii în efectuarea plăţilor între asigurător şi debitorii acestuia, poate conduce la o criză financiară şi la pierderea credibilităţii asigurătorului.

Riscul de dobandă: este determinat de deprecierea titlurilor de valoare cu dobandă fixă, în situaţiile în care se înregistrează o creştere a ratei dobanzii pe piaţa de capital, fie de pierderea care se poate înregistra în cazul reinvestirii dacă are loc o scădere a ratei dobanzii.

Riscul de supraevaluare: apare în cazul în care, prin subestimarea efectului unor factori, o investiţie este supraevaluată din start, ceea ce poate crea probleme neplăcute ulterior.

Alte riscuri

Riscul de participare: este riscul pe care şi-l asumă un asigurător, atunci cand participă ca acţionar la alte societăţi comerciale; se ştie că unele societăţi se pot confrunta cu dificultăţi financiare care sunt resimţite şi de către acţionari, drept urmare, orice subscriere de capital la o altă societate trebuie făcută cu prudenţa necesară.

Riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor: îşi face simţit efectul în cazul în care asigurătorul garant este pus în situaţia de a plăti o garanţie în îndeplinirea unei promisiuni făcute unei terţe persoane.

Astfel de plăţi afectează capacitatea financiară a asigurătorului, motiv pentru care acordarea unor asemenea garanţii nu trebuie făcută cu largheţe, ci dimpotrivă într-un mod foarte prudent.

Riscul în legătură cu înregistrarea unor pierderi datorită unor terţi: poate apărea în cazul în care terţe persoane nu-şi îndeplinesc anumite obligaţii asumate faţă de asigurător.

Astfel de obligaţii apar în contractele de reasigurare, coasigurare, sau în cele de intermediere.

Riscul general al afacerii : se referă la riscul legat de schimbarea cadrului legal general, schimbările în condiţiile economice şi sociale (atitudinea asiguratului), profilul afacerilor şi schimbările datorate ciclului economic.

Riscul managerial include:

• practicarea unor tarife de primă anti-concurenţiale pentru a cuceri sau păstra o parte din piaţa asigurărilor;
• programe de reasigurare necorespunzătoare;
• reţea de distribuţie ineficientă şi ineficace;
• inexistenţa sau insuficienţa controlului intern; superficialitate (fraudă) în stabilirea, lichidarea şi plata daunelor.

Interdependenţa dintre risc şi asigurare 

Existenţa riscurilor de tot felul, presupune limitarea sau protejarea împotriva pierderilor cauzate de întamplarea acestora. Riscul, indiferent de măsurile luate de evitare sau prevenire, dacă se întamplă presupune distrugeri materiale sau financiare care trebuie plătite de cineva, şi acest lucru se poate obţine numai cu ajutorul asigurării.

Oricine are nevoie de acest tip special de protecţie, denumit asigurare, deoarece aceasta constituie o formă de acoperire împotriva pericolelor sau accidentelor la care sunt expuşi populaţia sau agenţii economici. Însă, această nevoie de protecţie este diferenţiată în funcţie de aversiunea la risc a persoanelor expuse, de conştientizarea expunerii la risc.

Trebuie subliniat aici faptul că, indiferent de aversiunea la risc a acestor persoane, riscurile s-au întamplat, se întamplă şi se vor mai întampla, acestea afectand bunurile, valorile, activele, viaţa sau integritatea, după caz, a persoanelor fizice sau juridice.

Managementul situaţiilor riscante la care trebuie să facă faţă omul, începe de obicei cu o recunoaştere iniţială a unei situaţii riscante. O persoană acumulează informaţii despre o situaţie din care reiese că poate pierde ceva de valoare.

Deşi o altă persoană, obiectiv privind din afara situaţiei, poate face o apreciere obiectivă a posibilului risc, cel care este implicat va percepe situaţia în mod diferit. Văzand diferit situaţia, acest fapt va influenţa acţiunile sale viitoare, chiar dacă percepţia sa este sau nu în legătură cu realitatea.

Riscurile în multe cazuri sunt evidente. O percepţie asupra riscului depinde de ceea ce el a învăţat despre ideea de risc, chiar dacă nu a fost implicat în această activitate.

De asemenea, percepţia va depinde de activitatea desfăşurată pană în momentul respectiv şi totodată de abilităţile persoanei.

Cum percepe populaţia evenimentele incerte? Acestea sunt percepute ca probabilităţi, şi cea mai bună soluţie în acest caz este să înţelegem probabilităţile de întamplare ale evenimentelor incerte şi să alegem.

Gradul de incertitudine poate influenţa un individ să perceapă un eveniment incert ca:

• imprevizibil, pentru că s-a mai întamplat ceva similar;
• previzibil, dar cu o posibilă estimare a nivelului de pierdere;
• controlabil, parţial sau total, de cel care ia decizia.

Ori de cate ori componentele unei situaţii riscante nu sunt clar explicate aprecierea unei persoane poate fi subiectivă. Chiar şi în acest caz, uneori, percepţia este tot subiectivă pentru că natura persoanei este aceea de a încerca să internalizeze şansele, daunele şi expunerile.

Situaţiile riscante implică două sau mai multe variante, unde cel puţin o variantă expune o persoană la şansa de daună. Atenţia va fi orientată în alegerea tradiţională a opiniei despre risc, ce anume va alege persoana?

Alternativa în situaţii riscante diferă din punct de vedere al intensităţii riscului. Dacă recunoaşte gradul de risc al fiecărei variante, comportamentul faţă de risc al persoanei în cauză poate fi apreciat urmărind alegerea pe care o face. O persoană care este adversă la risc va selecta una dintre soluţiile mai puţin riscante, în timp ce o persoană care acceptă riscul mai mult va selecta o soluţie mai riscantă.

Această orientare către alegerea alternativei arată ce este mai important în cazul unei situaţii riscante. La un moment dat o persoană va face o alegere, dar o mulţime de lucruri se întamplă înainte de această alegere.

Cunoscand aceste lucruri, putem să obţinem mai multă informaţie despre comportamentul persoanei decat despre alegerea în sine pe care o face.

Majoritatea situaţiilor riscante cer ca persoana să realizeze care sunt soluţiile posibile.

Ambele etape presupun o structurare a situaţiei mai mult decat o alegere, iar modelul de alegere a riscului va fi lărgit pentru a încorpora, de asemenea, acţiuni de structurare.

Astfel, se poate afirma că nevoia de protecţie la persoane fizice este diferită faţă de cea de la persoane juridice prin aceea că la acestea din urmă dimensiunea distrugerilor este mult mai mare.

Conştientizarea şi manifestarea nevoii de protecţie împotriva riscurilor sau accidentelor la persoane fizice sunt determinate în mare măsură de educaţie dar şi de experienţele anterioare.

Persoanele juridice întampină o gamă mult mai variată de riscuri cărora trebuie să le facă faţă pentru continuarea activităţii lor curente, iar abordarea riscului de către reprezentanţii acestora este relativ diferită.

Relaţia dintre risc şi nevoia de asigurare

Pentru combaterea evenimentelor de tot felul, care sunt aleatorii si generatoare de pagube, cunoscute ca riscuri, persoanele fizice sau juridice pot opta pentru una din următoarele posibilităţi: evitarea sau prevenirea riscului; limitarea pagubelor provocate de riscurile produse; crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube; trecerea riscului asupra altei entităţi/persoane, ca formă de manifestare a relaţiei dintre risc şi asigurare;

Acţiunile ce trebuie întreprinse în cadrul primelor trei categorii necesită fonduri destul de mari şi mai ales o implicare a celor care sunt expuşi la riscuri sau pericole, într-un domeniu care nu le este familiar şi pentru care nu au suficientă experienţă în vederea tratării într-o manieră profesionistă a riscului.

Rezultatul acestui comportament se poate rezuma astfel: pierderile suferite ca urmare a riscurilor întamplate sunt foarte mari şi în acelaşi timp dăunătoare pentru activitatea agenţilor economici şi respectiv pentru existenţa oamenilor .

Aceste acţiuni, deşi posibile, sunt foarte costisitoare şi trebuie să fie luate în cel mai scurt timp pentru limitarea întinderii acestor distrugeri.

Concluzia este că, costul plătit în cazul autoprotecţiei este mult mai ridicat decat în cazul asigurării propriu-zise realizate prin intermediul unei organizaţii specializate, de obicei o societate de asigurare .

În ceea ce priveşte cea de a patra categorie de acţiuni , trecerea riscului asupra altei persoane, de regulă, o persoană juridică specializată, se poate realiza în condiţiile în care persoana fizică sau juridică ameninţată de un risc oarecare - sau de mai multe riscuri - consimte să plătească o sumă de bani altei persoane, de regulă, o organizaţie specializată, denumită societate de asigurare sau organizaţie mutuală, iar aceasta din urmă se angajează să suporte paguba provocată de riscul respectiv.

Această măsură are ca rezultat constituirea unui fond destinat acoperirii pagubelor provocate persoanelor care plătesc prime de asigurare organizaţiilor specializate denumite societăţi de asigurare sau organizaţii de asigurare mutuale. Astfel apare utilizarea noţiunii şi metodei denumită generic asigurare.

Utilitatea acestei metode pentru compensarea pierderilor provocate şi pentru reluarea procesului de producţie în cazul persoanelor juridice s-a dovedit în timp de la apariţia ei, în anul 3000 î.e.n., cand a fost practicată prima oară de către babilonieni.

Acum putem vorbi de nevoia de asigurare ca o manifestare expresă a nevoii de protecţie.

Această nevoie de asigurare derivă din necesitatea dispersării riscului, deoarece esenţa asigurării constă în dispersia riscului.

Asigurarea se poate realiza prin:

• transferul riscului asupra unei entităţi specializate denumită societate de asigurare, sau organizaţie mutuală de asigurare prin intermediul unui contract de asigurare în schimbul plăţii primei de asigurare, acţiune denumită generic asigurare;
• transferul riscului asupra a două sau mai multe entităţi specializate, denumite societăţi de asigurare prin intermediul unui contract de asigurare în schimbul plăţii primei de asigurare, acţiune denumită coasigurare;

Transferul riscului de la o societate de asigurare către o altă societate de asigurare, prin intermediul unui contract de reasigurare în schimbul plăţii primei de reasigurare este denumită reasigurare.

Ca o manifestare firească a relaţiei dintre risc şi protecţia împotriva riscului, asigurarea reprezintă forma cea mai naturală şi complexă de protecţie reală împotriva riscurilor sau pericolelor la care sunt supuşi agenţii economici sau populaţia.

În concluzie, evoluţia protecţiei prin asigurare şi utilizarea pe o scară tot mai largă, a determinat consacrarea acesteia ca fiind soluţia cea mai des aleasă de către cei care sunt confruntaţi cu astfel de riscuri.

De cele mai multe ori cand spunem risc ne gandim la asigurare, deoarece riscul nu poate fi evitat sau limitat decat parţial, ori în acest caz o protecţie reală nu se poate obţine decat cu ajutorul asigurării.

Soluţia este convenabilă atat din punct de vedere financiar cat şi din punct de vedere tehnic al protecţiei reale oferite.

Asigurarea îşi arată cu adevărat utilitatea în cazul pericolelor şi riscurilor create de calamităţile naturale.

Aceste riscuri, prin definiţie, nu pot fi reglate sau controlate şi sunt efectul mai multor factori, printre care cei climaterici joacă un rol important.

Indiferent de evoluţia înregistrată în utilizarea ştiinţei şi tehnicii, fenomenele naturale nu pot fi dirijate sau evitate. Singurul lucru pe care îl poate face omul este prognoza asupra momentului întamplării catastrofei sau intensitatea acesteia.

Cu toate acestea, prognozele care avertizează omul asupra apariţiei şi propagării unor astfel de catastrofe nu îl ajută pe om decat într-o mică măsură, eventual să-şi protejeze viaţa.

Bunurile, averea, activele deţinute de cineva nu pot fi protejate, sunt expuse aproape în totalitate la aceste calamităţi.

În acest caz rămane în suspensie întrebarea: cine va plăti despăgubirea în urma unei catastrofe naturale? Răspunsul este oferit de asigurare, singura în măsură să ofere persoanei care încheie un contract de asigurare posibilitatea despăgubirii.