Continutul eficientei activitătii comerciale

Mărimea şi calitatea activităţii precum şi modul de utilizare a resurselor economice de către agenţii comerciali se concretizează într-un ansamblu de rezultate economico-financiare care definesc eficienţa activităţii comerciale. Ea constituie principiul fundamental al existenţei şi prosperităţii oricărei firme comerciale şi, pe un plan mai larg, condiţia integrării comerţului în cerinţele unei economii moderne.

Conceptul de eficienţă este asociat în teoria şi practica economică cu diverse forme de manifestare a rezultatelor obţinute de agenţii economici, cum sunt:

• rentabilitatea
• productivitatea factorilor de producţie
• eficacitatea capitalului economisirea costurilor etc.

Privit ca principiu de organizare şi conducere a activităţii în economia de piaţă, el are însă un conţinut mult mai bogat şi, totodată, generalizator al tuturor rezultatelor favorabile obţinute de agenţii economici.

Curentele de gîndire economică din epoca modernă situează eficienţa ca obiect definitoriu al ştiinţei economice. Alegerea eficace în satisfacerea unor nevoi nelimitate cu resurse limitate sau maximizarea satisfacerii nevoilor sub constrîngerea resurselor sunt expresii prin care eficienţa este situată în centrul teoriei şi practicii economice.

Prin eficienta activitătii economice, în spetă a comerţului, se înţelege raportul dintre efortul economic depus şi rezultatele obtinute de un agent economic şi de comerţ în ansamblul său, ori raportul dintre rezultate şi efort.

Efortul se măsoară prin consumul de resurse economice (materiale, umane şi financiare), iar rezultatele prin volumul vînzărilor sau alte efecte calitative ale activităţii economice (creşterea profitului sau a productivităţii muncii, reducerea nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie, promovarea progresului tehnic).

Locul celor doi termeni - efort şi rezultate - în exprimarea eficienţei are semnificaţia sa. În principiu, se raportează efortul la rezultate în situaţia în care resursele economice sunt prioritare prin caracterul lor limitat în deciziile conducerii, urmărindu-se a se evidenţia consumul acestora pe unitatea de rezultat. Dimpotrivă, se raportează rezultatele la consumul de resurse pentru situaţia în care atingerea unui nivel al activităţii economice constituie obiectul deciziei, resursele disponibile urmînd a fi angajate în acest scop.

Eficienţa economică este expresia cerinţelor unor legi obiective şi, în primul rînd a legii economiei de timp, care dirijează raţionalitatea şi comportamentul agenţilor economici. Progresul economic este un obiectiv condiţionat de economisirea muncii, respectiv a resurselor, în toate sferele activităţii economice. Micşorarea costului distribuţiei prin perfecţionarea activităţii comerciale duce, în primul rînd, la sporirea randamentului capitalului comercial, prin folosirea unui capital mai mic pentru aceleaşi rezultate sau obţinerea unor rezultate superioare cu acelaşi capital. În acelaşi timp, micşorarea costului distribuţiei duce la reducerea preţului de vînzare cu amănuntul, ceea ce permite o mai mare accesibilitate a produselor pe piaţă, la lărgirea pieţei şi, în final, la creşterea economică.

Interdependenţa dintre comerţ şi alte ramuri ale economiei naţionale determină o intercondiţionare dintre eficienţa comerţului şi eficienţa acestora. Astfel, micşorarea consumului de resurse în sfera comerţului determină deplasarea capitalului disponibilizat în raport cu nevoile circulaţiei spre ramurile care produc masa fizică a bunurilor, contribuind la sporirea avuţiei naţionale. Totodată, prin accelerarea vitezei de circulaţie a mărfurilor, prin reducerea timpului de realizare a acestora, se micşorează timpul reproducţiei, cu urmări favorabile asupra dezvoltării economice. La rîndul său, eficienţa comerţului, mărimea resurselor consumate este condiţionată de activitatea ramurilor cu care comerţul intră în relaţii.

De exemplu, procesele de depozitare, formele de difuzare a produselor la consumatori, timpul de vînzare a mărfurilor sunt condiţionate de starea în care produsele sunt livrate de industrie, de mijloacele cu care circulă şi de rapiditatea cu care sunt încheiate tranzacţiile comerciale. Această interdependenţă impune ca acţiunile privind eficienţa activităţii comerciale, criteriile de optimizare a diferitelor aspecte ale circulaţiei mărfurilor, să fie apreciate prin prisma consecinţelor pe care ele le au asupra întregului circuit al mişcării mărfurilor.

De exemplu, modelele de optimizare a stocurilor au drept criteriu micşorarea cheltuielilor pe seama unei reale accelerări a vitezei de circulaţie pe întregul parcurs producător-consumator şi nu o simplă deplasare a stocurilor din comerţ la industrie sau invers, cu consecinţe asupra micşorării cheltuielilor de stocare numai la un singur partener.

Si în interiorul ramurii comerţului, unde la distribuţia produselor participă mai mulţi intermediari, eficienţa trebuie privită atît pentru fiecare întreprindere, cît şi pentru ansamblul comerţului. Mişcarea mărfurilor, atît prin veriga cu ridicata, cît şi prin cea cu amănuntul, poate să se desfăşoare în condiţii de eficienţă pentru fiecare din ele, cu toate că pe ansamblul comerţului o asemenea mişcare să nu fie eficientă, solicitînd cheltuieli mai mari.