Criteriile de apreciere a eficientei activitătii comerciale

Aspectele variate sub care se manifestă obiectivele economice din comerţ, eforturile făcute pentru îndeplinirea lor şi rezultatele obţinute conduc la concluzia că pentru exprimarea eficienţei economice trebuie folosit un complex de indicatori, care să evidenţieze aceste raporturi la nivelul ramurii comerţului şi al fiecărei societăţi, pentru ansamblul activităţii comerciale şi pentru diverse laturi ale acesteia.

În ceea ce priveşte eficienta de ansamblu a comertului, deci rezultatele conjugate prin interdependenţa lor ale tuturor agenţilor economici, se folosesc următorii indicatori:

Productivitatea factorilor de producte (număr de personal, capital social) calculată ca raport între volumul activităţii şi fiecare din factorii respectivi. Ea poate fi comparată cu productivitatea factorilor de producţie din industrie şi exprimă în dinamică schimbarea raportului dintre cei care produc şi vînd un volum de mărfuri dat sau schimbările în eficienţa muncii lor.

Veniturile la bugetul de stat aduse de comerţ, în principal cele provenite din impozitul pe venit (profit), care cresc pe măsura dezvoltării activităţii, micşorării consumului de resurse şi sporirii eficienţei economice.

Timpul mediu de circulare a mărfurilor (ca raport între stocurile medii la diferite grupe de mărfuri şi vînzările medii zilnice) comparativ cu timpul mediu de producţie a mărfurilor respective, reflectînd în dinamică schimbările în calitatea distribuţiei.

Numărul de salariat din comerţ fată de totalul popularei active sau al salariatilor din economie. Indicatorul caracterizează, în mare măsură, eficienţa socială a comerţului, nivelul servirii comerciale.

Nivelul relativ al cheltuielilor de circulare (cheltuielile la o mie de lei vînzări) caracterizează complexitatea şi raţionalitatea distribuţiei, acesta fiind diferenţiat pe agenţi economici de acelaşi profil, în funcţie de felul în care ei îşi gospodăresc resursele.

Eficienta activitătii unei societăti comerciale sau a diverselor laturi ale acesteia, ca expresie a minimizării cheltuielilor sau a maximizării rezultatelor, este apreciată pe baza următoarelor criterii: eficienţa utilizării resurselor economice (materiale, umane şi financiare), costul circulaţiei mărfurilor şi rentabilitatea activităţii economice.

Eficienta utilizării resurselor economice se exprimă prin indicatori în care resursele economice (ca efort) se raportează la rezultatele economice (ca efect), obţinîndu-se consumul de resurse la o unitate de rezultat (de exemplu, valoarea fondurilor fixe sau valoarea fondurilor financiare la un milion de lei vînzări). Printr-un raport invers se obţin rezultatele la o unitate de efort. Complementar se pot folosi indicatori care exprimă coeficienţii de utilizare a unor resurse în raport cu potenţialul lor maxim (de exemplu, coeficientul de utilizare a capacităţii de transport, a unui utilaj, coeficientul de utilizare a timpului de lucru calendaristic).

Costul circulaţiei (sau cheltuielile de circulaţie) şi rentabilitatea reprezintă criterii de apreciere a eficienţei globale a activităţii economice a unei societăţi comerciale şi, într-o interpretare mai largă, sinteza calitativă a activităţii acesteia. În mărimea acestor indicatori se regăsesc atît modul de utilizare a factorilor de producţie, cît şi calitatea relaţiilor cu partenerii, inclusiv condiţiile de mediu.

Alături de eficienţa economică, teoria şi practica activităţii comerciale delimitează şi eficienţa socială sau eficienţa pentru cumpărători, constînd în calitatea deservirii comerciale. Un asemenea mod de abordare a eficienţei este specific acelor domenii în care întreprinzătorii intră în relaţii directe cu publicul, căruia trebuie să-i asigure un anumit nivel al serviciilor oferite în momentul acceptării schimbului.

Eficienţă socială se asociază cu eficienţă economică, un nivel ridicat al deservirii comerciale determinînd formarea pentru fiecare unitate comercială a unei clientele stabile, care, prin puterea ei de cumpărare, determină volumul activităţii economice. Totuşi cele două forme pot să nu se suprapună, tendinţa de economisire a resurselor, proprie întreprinzătorului, să se răsfrîngă de la o anumită limită negativ asupra nivelului deservirii comerciale.

Eficienţa socială este apreciată prin indicatori privind mărimea resurselor materiale şi umane folosite în comerţ în raport cu numărul de locuitori deserviţi (de exemplu, suprafaţa comercială sau numărul de lucrători comerciali la o mie de locuitori), serviciile comerciale oferite în unităţi, gradul de diversificare a sortimentului, calitatea relaţiilor cu publicul şi alţii.  Comerţul se înscrie prin criteriul eficienţei sociale între factorii care definesc calitatea vieţii.