Certificarea calitatii

Existenţa pe piaţă a unui număr mare de produse noi, unele din ele de mare complexitate, obţinute prin tehnologii noi, din materii prime noi, uneori sintetice, a determinat solicitarea din partea clienţilor a unor garanţii obiective pentru a avea încredere în calitatea produselor şi serviciilor pe care le cumpără.

Garanţia obiectivă şi încrederea se realizează prin certificarea conformităţii produselor şi serviciilor, certificare ce astfel a devenit un factor important al dezvoltării schimburilor comerciale şi al protecţiei consumatorilor.

Certificarea calităţii implică două sisteme:

• certificarea produselor, serviciilor, personalului şi sistemului calităţii;
• cacreditarea organismelor abilitate să emită certificate de conformitate.

Certificarea conformităţii se defineşte drept atestarea de către un organism neutru acreditat că un produs, un proces sau un serviciu este conform cu specificaţiile de referinţă, care poate fi un standard, o normă sau un document tehnic.

Acreditarea reprezintă recunoaşterea oficială a competenţei unui organism de certificare. Pentru ca procesul de acreditare să se desfăşoare într-un cadru unitar, au fost elaborate standardele europene EN seria 45000. Aceste standarde au fost adoptate şi în România, şi sunt simbolizate SR EN 45001 şi în continuare.

Exită şi posibilitatea ca pentru anumite produse furnizorul să declare conformitatea produsului pe proprie răspundere. Standardul EN 45014 stabileşte criteriile generale pentru declaraţia de conformitate a furnizorului prin care acesta declară pe propria răspundere că un anumit produs este în conformitate cu un document de referinţă, standard sau act normativ.

În sensul celor de mai sus, furnizor poate fi un producător, importator, distribuitor, prestator de servicii etc, iar declaraţia de conformitate poate avea forma unui document, a unei etichete sau o altă formă echivalentă, aplicată pe un catalog, factură sau pe instrucţiunile de utilizare.

În cadrul procedurii de certificare, principalele caracteristici ale produsului sunt determinate în laboratoare acreditate, iar rezultatele sunt comparate cu specificaţiile, standardul ori norma tehnică. Organismul de certificare, în baza rezultatelor acestor analize poate emite certificatul de conformitate şi marca de conformitate.

Certificatul de conformitate este documentul emis pe baza regulilor sistemului de cerificare, prin care se atestă că un produs ori serviciu este în conformitate cu un standard sau un alt normativ.

Aceasta se deosebeşte de certificatul de calitate care consemnează existenţa unui anumit nivel calitativ al produsului şi care este eliberat în primul rând de către producător.

Marca de conformitate este un semn distinctiv protejat, emis pe baza regulilor sistemului de certificare, care atestă că produsul sau serviciul respectiv este realizat conform cu documentul de referinţă. În România există marca de conformitate CS (conformitate naţională), care se reproduce în eticheta produsului respectiv.

În cadrul sistemului de certificare a conformităţii se compară produsul supus certificării cu documentul de referinţă relevant şi nu cu alte produse. Certificatul emis nu semnifică faptul că produsul este mai bun decât alte produse care eventual nu au certificatul, ci faptul că produsul îndeplineşte condiţiile de calitate impuse, mărind încrederea clienţilor potenţiali în produsul respectiv.

Atât în Uniunea Europeană, cât şi în România, cerificarea calităţii este, din punct de vedere al obligativităţii, de două feluri:

• certificare obligatorie , pentru produsele care fac obiectul unor reglementări obligatorii pe pran naţional (legi) sau european (directive), adică produsele din aşa numitul “domeniu reglementat”. Astfel sunt, de exemplu, produsele care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea oamenilor ori mediul înconjurător (“cerinţele esenţiale” prevăzute în Directivele europene de armonizare).
• certificare voluntară , pentru celelalte produse sau servicii (“domeniu nereglementat”). Chiar dacă aceste produse nu fac obiectul unor reglementări pentru a fi puse pe piaţă, întreprinderile le supun procedurii de certificare pentru a-şi menţine sau extinde piaţa, deoarece certificarea conferă încrederea că produsele sau serviciile sunt de calitate.

Documentele de certificare a calităţii, întocmite de o terţă parte neutră acreditată pot fi documente esenţiale în expertiza calităţii şi în special în expertiza merceologică judiciară.

Posibilitatea certificării conformităţii este strâns legată de existenţa unor laboratoare acreditate. Acestea sunt laboratoarele luate în considerare şi de expertiză.

Certificarea de conformitate se poate referi nu numai la un anumit produs ci şi la întregul sistem al calităţii din organizaţie, sistem care asigură ca produsele sau serviciile organizaţiei să fie conforme cu aşteptările cumpărătorilor.

În atestarea calităţii produselor, pe lângă certificate, dar nu în locul acestora, se pot folosi şi alte documente, cum sunt buletinele de analiză în care se precizează detaliat anumite caracteristici fizice, chimice, mecanice etc. ale produsului şi care pot fi eliberate de laboratoarele proprii ale furnizorului sau de către terţi.

Omologarea produselor , definită ca acceptarea oficială a unui tip de produs şi aprobarea producerii lui (în serie), este echivalentă ca noţiune cu certificarea, în sensul că ambele presupun intervenţia în relaţia furnizor-client a unei părţi neutre care efectuează o evaluare obiectivă a calităţii.

Operaţiunea de omologare cuprinde activităţi pe baza cărora o comisie special constituită declară în scris că produsul sau serviciul respectiv întruneşte toate cerinţele prevăzute într-un standard sau în alte specificaţii tehnice.

Din comisia de omologare fac parte reprezentanţi ai producătorilor, consumatorilor, laboratoarelor acreditate pentru testare, unităţilor de cercetare - proiectare etc. Documentul eliberat de comisia de omologare este certificatul de omologare în care se confirmă nivelul calităţii ce devine referinţă pentru calitatea produselor realizate în serie.

Pentru produse de mare importanţă pentru toate ţările membre, cum sunt, de exemplu autovehiculele, Uniunea Europeană are directive de omologare comunitară, “omologarea de tip”.

În general, omologarea în sensul ei clasic, pe baza unui document de recunoaştere restrânsă, documentaţia pe baza căreia a fost realizat produsul, tinde să fie înlocuită prin certificarea sau omologarea de tip, la care documentaţia de referinţă este un document recunoscut pe scară largă, aşa cum sunt standardele naţionale sau internaţionale.

Garanţia calităţii produselor şi serviciilor este responsabilitatea juridică şi economică a producătorului, cărăuşului şi a unităţii comerciale faţă de consumator pentru calitatea produselor sau serviciilor, într-o perioadă de timp prestabilită.

În România, există trei modalităţi legale de garantare a calităţii şi anume termenul de garanţie, termenul de valabilitate şi durata de utilizare normată.

Termenul de garanţie este intervalul de timp în cadrul căruia remedierea sau înlocuirea peodusului sau serviciului se realizează pe seama şi cheltuiala producătorului sau prestatorului serviciului, dacă deficienţa de calitate nu este cauzată de folosirea neadecvată de către client.

Certificatul de garanţie confirmă calitatea produselor de folosinţă îndelungată. Stabilirea termenului de garanţie se face prin acte normative sau prin contract. Momentul începerii termenului de garanţie este vânzarea produselor către client sau, în cazul instalaţiilor sau maşinilor complexe, punerea în funcţiune.

Răspunderile garanţiale ale celor trei parteneri care participă la circuitul tenhic al produsului sunt următoarele:

• producătorul răspunde direct pentru viciile ascunse pe toară perioada termenului de garanţie, după care are o răspundere morală;
• cărăuşul răspunde pentru menţinerea calităţii produselor transportate de la furnizor la beneficiar;
• unitatea comercială răspunde pentru viciile aparente.

Perioada de utilizare normată este intervalul de timp în care produsul îşi menţine nemodificate toate caracteristicile funcţi onale, în condiţiile de utilizare, depozitare şi transport stabilite prin documente tehnico – economice.

Perioada de funcţionare normată este specific fondurilor fixe şi are funcţia de limitare în timp a răspunderii pentru viciile ascunse.

Termenul de valabilitate este intervalul de timp în care produsele îşi păstrează nemodificate toate caracteristicile calitative iniţiale. Momentul începerii termenului de valabilitate este data de fabricaţie.

Termenul de valabilitate este specific produselor alimentare, chimice, cosmetice, medicamentelor etc. Comercializarea produselor cu termenul de valabilitate expirat este interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Certificarea conformităţii în Uniunea Europeană

Tratatul de la Roma (1958) de constituire şi amendamentele din 1987 la Actul unic european stabilesc liniile directoare ale Uniunii în vederea realizării pieţii interioare cu circulaţia liberă a mărfurilor şi serviciilor. În acest sens, Tratatul impune apropierea dispoziţiilor legislative ale membrilor Uniunii privind funcţionarea pieţei comune. Din această dispoziţie decurg directivele de armonizare tehnică ale Uniunii.

Documentul fundamental privind abordarea globală în materie de evaluare a conformităţii este Rezoluţia Consiliului Comunităţilor Europene din 1989. Această “abordare globală” are drept scop menţinerea încrederii reciproce între statele membre şi crearea încrederii în activitatea producătorului şi în organismele de certificare şi acreditare.

Câteva din principiile fundamentale ale rezoluţiei sunt:

• asigurarea unei abordări coerente în legislaţia comunitară a fazelor procesului de evaluare a conformităţii, a criteriilor de desemnare şi certificare a organismelor care intervin în proceduri şi utilizarea mărcii C.E.;
• utilizarea generalizată a standardelor europene privind asigurarea calităţii (EN 29000), crearea de sisteme de acreditare, aplicarea de tehnici de intercomparare;
• promovarea de acorduri de recunoaştere reciprocă în materie de certificare şi încercări în interiorul Uniunii şi cu terţe ţări.

Potrivit ideii de dereglementare din legislaţia comunitară, în domeniul certificării de conformitate este dominantă tendinţa ca performanţele şi caracteristicile de calitate să nu fie impuse din afară, ci ele să rămână exclusiv în competenţa producătorului care, însă, este obligat să declare onest aceste performanţe şi caracteristici.

Trebuie, totuşi, respectate cerinţele esenţiale prevăzute în directivele sau standardele europene obligatorii. Între aceste cerinţe esenţiale, obligatorii, se găsesc cele privind protecţia sănătăţii şi a mediului.

Pe lângă directivele comunitare, şi o serie de alte documente internaţionale stau la baza certificării de conformitate. Aşa sunt, de exemplu, normele emise de CODEX Alimentarius Comission, organ comun al WHO - FAO.

Procedurile de certificare a conformităţii ale Uniunii Europene sunt modulate pe diferite faze ale evaluării între care controlul intern, fabricaţie, examinare de tip, conformitate cu tipul, asigurare calitate completă.

Organele care intervin în certificarea sistemelor de calitate sunt private, acreditate de organisme naţionale şi reunite în reţeaua EQNET, creată în 1990.

În Uniunea Europeană, pentru produsele din “domeniul reglementat”, care întrunesc “cerinţele esenţiale” prevăzute în directivele UE se aplică marca “CE”. Pentru produsele din “domeniul nereglementat” se aplică “marca de certificare”. În acest sens a fost înfinţată Organizaţia Europeană de Încercări şi Certificare (EOTC).

Existenţa acestei organizaţii, formată din grupuri naţionale şi internaţionale implicate în certificări în domeniu nereglementat, asigură recunoaşterea reciprocă a rezultatelor încercărilor şi crează un nivel ridicat al încrederii în ele, elimină încercările şi certificările repetate, oferă servicii descentralizate de evaluare a conformităţii.

Infrastructura europeană de acreditare şi certificare mai cuprinde Organizaţia Europeană pentru Promovarea Cooperării între Laboratoarele de Încercări EUROLAB şi Cooperarea Europeană pentru Acreditare CEA. Aceste organisme cooperează cu organismele internaţionale similare: Cooperarea Internaţională în Acreditarea Laboratoarelor ILAC şi Forumul Acreditării Internaţionale IAF.

Pentru armonizarea evaluării conformităţii în domeniul nereglementat se implementează acorduri de recunoaştere reciprocă şi mărci de conformitate comune. Sistemele de certificare şi mărcile de conformitate comune atestă conformitatea cu standardele europene armonizate.

În acest fel a apărut Sistemul de Mărci Europene prin care unui produs i se atribuie o singură marcă europeană recunoscută de toate statele membre. Astfel este, de exemplu, marca voluntară KEYMARK acordată de organisme independente care îndeplinesc cerinţele Sistemuli Mărcii Europene CEN/CENELEC.

Certificarea calităţii în România

Constituirea şi funcţionarea Sistemului naţional de certificare a calităţii în România sunt reglementate legal.

Sistemul naţional de certificare a calităţii cuprinde ansamblul organismelor de certificare a produselor şi serviciilor, a organismelor de acreditare a laboratoarelor de încercări, a persoanelor şi ansamblul laboratoarelor de încercări acreditate.

Sistemul este coordonat de Asociaţia Română de Standardizare ASRO, iar acreditarea este coordonată de Asocoaţia Reţelei Naţionale de Acreditare RENAR. Ambele sunt persoane juridice de drept privat, de interes public. Laboratoarele acreditate sunt grupate în reţeaua RELAR.

Organismele de certificare pot fi acreditate numai dacă îndeplinesc condiţiile impuse prin standardele româneşti, în concordanţă cu standardele internaţionale.

Certificarea conformităţii produselor, serviciilor şi sistemelor calităţii se face, în România, după aceleaşi reguli ca şi în Uniunea Europeană. Se practică şi în România certificarea obligatorie şi cerificarea voluntară.

Pentru certificarea conformităţii cu standardele române de referinţă se foloseşte marca SR, iar pentru certificarea conformităţii cu standardele de securitate de utilizează marca SR-S. Marca SR-S se referă la protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor şi la protecţia mediului înconjurător. Marcajul se aplică pe produse, ambalaje, etichete sau pe documentele produselor.

Marca SR sau SR-S certifică faptul că produsul respectiv satisface cerinţele standardului acelui produs şi că produsul este controlat de către producător şi de către ASRO, în calitate de organism independent, prin audituri la sediul producătorului şi prin prelevare de probe de pe piaţă.