Funcţiunea financiara si capitalurile intreprinderii

Obiectivele şi domeniile de realizare a funcţiunii financiare

Obiectivele funcţiunii financiare

Desfasurarea activitatii unei intreprinderi , in conditii de eficienta prin respectarea cadrului legislative(economic,financiar, fiscal), presupune existenta si imbinarea factorilor de productie, respectiv mijloace materiale si umane, resurse care se regasesc sub denumirea generica de capital fizic si uman.

Capitalul fizic, format din active (bunuri) si active financiare (fonduri, creante, datorii etc) sufera un proces continuu de transformare, in cadrul caruia activele financiare se convertesc in active reale, iar cele reale in active financiare

Activele financiare sunt necesare pentru procurarea activelor reale si a capitalului uman, iar activele reale, prin folosirea lor de catre factorul uman, produc bunuri si servicii, prin vanzarea carora se obtin active financiare. Pentru finantarea activelor intreprinderea isi procura capital pe pietele financiare ( de capital), prin emiterea de titluri de valoare, actiuni, prin contractarea de credite pe termen lung, mediu si scurt - alegerea cailor cele mai convenabile intreprinderii se rezolva prin decizie financiara. In vederea fundamentarii deciziei financiare se utilizeaza mecanisme si instrumente care contribuie la realizarea functiunii financiare a intreprinderii.

Functionarea financiara a intreprinderii consta in urmatoarele:

• eleborarea bugetelor de trezorerie;
• urmarirea continua a realizarii obiectivelor;
• evaluarea viitoarelor investitii;
• fundamentarea financiara a politicii comerciale si de preturi.

Printre obiectivele functiunii financiare ale intreprinderii mentionam : maximizarea profitului, maximizarea averii actionarilor sau asociatilor.

Maximizarea profitului - limite :

• Modelul maximizarii profitului este static, fara dimensiune temporala, referindu-se la situatia existenta la un moment dat si neoferind solutii pentru compararea profitului pe termen lung cu profitul pe termen scurt.
• Astfel, ca una dintre cele mai frecvente si mai importante decizii financiare, si ,anume , cea referitoare la plasamentele de capital pentru investitii pe termen lung, nu poate fi fundamentata tinand cont de maximizarea profitului, pentru ca o astfel de plasare presupune o minimizare a rezultatelor financiare care poate duce chiar la pierdere, sau o diminuare a profiturilor cu scopul de a cuceri noi piete;
• Definirea profitului creaza de asemenea o limitare a obiectivului de maximizare a profitului, pentru ca maximizarea poate privi cota ( la vanzari! la valoarea activelor! la valoarea actiunilor!) sau masa profitului ( profitul contabil, profitul economic, profitul brut, profitul net);
• alta limitare (neajuns) al obiectivului “ maximizarea profitului” este aceea ca, nu ia in considerare riscul asociat deciziilor alternative, in sensul ca diferite variante cu profit apropiat pot avea riscuri diferite, fara a fi percepute ca atare, sau in alte situatii, profiturile suplimentare care se obtin cu riscuri suplimentare pot determina o pierdere daca riscurile nu sunt apreciate la justa lor valoare.

Maximizarea averii actionarilor, reprezinta un obiectiv tangibil care tine cont de intreaga evolutie in timp a intreprinderii, precum si de anumite oportunitati care au sau nu legatura cu activitatea propiu-zisa a intreprinderii: acest indicator masoara valoarea de piata a actiunilor sau a partilor sociale, cea la care se vinde efectiv sau la care se negociaza pe piata bursiera.

Avantajele acestui obiectiv sunt:

• Se poate face o apreciere , obiectiva si imediata, a efectelor unei decizii financiare in sensul ca, daca in urma unei decizii valoarea actiunilor creste, decizia este buna din punct de vedere al sporirii averii actionarilor;
• Permite actionarilor sa aiba o mobilitate mare, deoarece acest obiectiv este impersonal si, deci, nu ii obliga pe acestia sa actioneze sau sa se retina de la a desfasura anumite activitati.
• Astfel ca, actionarii pot opta oricand, daca sunt nemultumiti de modul de realizare a acestui obiectiv, sau daca pot obtine cu aceleasi eforturi efecte superioare la alte intreprinderi, sa-si retraga fondurile si sa investeasca in alte intreprinderi;
• Acest obiectiv permite administratorului sa ia in considerare, pentru fundamentarea deciziilor financiare, atat rentabilitatea cat si perioada de timp pe care si-o propune in analiza, precum si riscurile pe care le incumba fiecare varianta luata in considerare la adoptarea deciziilor.

Domeniile de realizare a funcţiunii financiare

Deoarece esenta functiunii financiare o reprezinta asigurarea conditiilor optime pentru adoptarea deciziilor financiare intr-o intreprindere, se pot defalca deciziile in trei grupe:

• decizii de investire;
• decizii de finantare;
• decizii privind cuantumul dividendelor.

Intre aceste grupe exista o interconditionare permanenta, deoarece maximizarea valorii actiunilor presupune investirea, corelata cu asigurarea finantarii pentru orice investitie. Aceasta finantare se poate face prin efort propiu, iar acest lucru presupune determinarea optima a dividendelor care sa asigure, atat constituirea resurselor de finantare, cat si atractivitatea intreprinderii pentru mentinerea unei cote ridicate a actiunilor. Pentru a realiza imbinarea optima a celor trei grupe de decizii, administratorul are la indemana un singur criteriu viabil in economia de piata, si anume, corelarea fiecarei decizii cu efectele sale asupra valorii intreprindreii.

Evaluarea intreprinderii este un proces complex , care tine cont de o multitudine de factori (riscul, relatia dintre risc si elementele de profitabilitate si avere), de mecanisme ( evaluarea dividendelor, modele de evaluare explicita pentru fiecare tip de titlu de valoare) si de sfere ale valorii ( valoarea actuala, valoarea nominala, valoarea compusa, valoarea in date comparabile, valoarea in diverse unitati monetare sau agregate monetare - ca DST sau puterea de cumparare).

Analiza financiara este un alt domeniu de realizare a functiunii financiare, care ofera instrumentele de baza pentru aprecierea performantelor intreprinderii - luand in considerare seturi convergente de rate financiare, dezvoltand conceptul de levier financiar si levier operational, si analizand efectele acestuia asupra riscului intreprinderilor.De asemenea, analiza financiara ofera metode de planificare financiara precum si instrumente potrivite pentru realizarea prevederilor din plan (bugetul trezoreriei-sau casieriei si tabloul fluxurilor financiare). Alt domeniu de realizare a functiunii financiare il reprezinta decizia investitiei de capital, care se concentreaza asupra cheltuielilor de capital, respectiv a investitiilor pe termen lung.

Pentru aceasta, se desfasoara anumite activitati specifice, precum fundamentarea procesului de elaborare a bugetului de capital, comensurarea fluxurilor de lichiditate ( cash - flow) asociate proiectelor de investitii pe termen lung, delimitarea si fundamentarea criteriilor pentru luarea deciziilor in alegerea proiectelor de asa maniera incat sa asigure si maximizarea valoriiintreprinderii dar si considerarea riscului la adevarata sa valoare.

Un alt domeniu important al realizarii functiunii financiare il reprezinta gestionarea fondului de rulment , ceea ce implica administrarea conturilor de pasiv ( fonduri) si ale celor de activ ( active curente materiale si creante), de asa maniera incat sa se asigure un permanent echilibru dinamic. Un domeniu aparte al functiunii financiare al intreprinderii il reprezinta problemele speciale care privesc alte domenii decat cele enumerate anterior. In categoria problemelor speciale fiind incluse: fuziuni cu alte intreprinderi, comasari, achizitionari, divizari, dizolvari, lichidari etc.

Organizarea funcţiunii financiare a întreprinderii

Functiunea financiara a intreprinderii reprezinta o componenta esentiala a conducerii, ceea ce determina ca o mare parte a atributiilor acestei functii sa fie indeplinite de catre organul de conducere, iar o parte din activitati sunt atribuite, prin delegare de competenta, structurilor subordonate. Referirea la organizarea acestei functii are in vedere , pe de o parte, structura organizatorica a intreprinderii , iar pe de alta parte structura operatiilor care se desfasoara pentru realizarea sa.

Structura organizatorica este de o mare diversitate si cuprinde, intr-o masura mai mare sau mai mica, urmatoarele sectiuni (servicii, birouri, departamente, compartimente etc.):

Sectiunea de prognoza ( planificare, previziune) financiara , care indeplineste atributiuni, precum:

• intocmeste bugetul de venituri si cheltuieli (BVC);
• intocmeste planurile de finantare pe termen lung, mediu si scurt;
• asigura fondurile necesare desfasurarii ritmice a programului de productie si de finantare a investitiilor;
• contracteaza creditele;
• fundamenteaza variantele care stau la baza adoptarii deciziilor financiare;
• asigura mobilizarea rezervelor financiare si previne imobilizarea de fonduri;
• urmareste modul de realizare a prevederilor bugetare, in vederea determinarii cauzelor eventualelor abateri fata de previziuni si in vederea informarii conducerii pentru luarea masurilor de corectare operativa a abaterilor;

Sectiunea de decontari, care efectueaza lucrari privind operatiunie banesti, precum:

• intocmirea si ordonantarea documentelor de incasari si plati, cu sau fara numerar;
• controlul inregistrarii operatiunilor banesti in extrasele de cont si in registrele de casa:
• urmarirea incasarilor tuturor facturilor emise;
• asigurarea achitarii obligatiilor scadente ;
• evidenta avansurilor spre decontare;
• evidenta imputatiilor;
• evidenta instrumentelor de incasari si plati (cecuri in numerar, cecuri cu limita de suma, chitantiere, cecuri de garantie gestionara, acreditive etc.);
• supravegherea permanenta a circulatiei documentelor de decontare cu banca;
• analiza facturilor neincasate si stabilirea masurilor pentru accelerarea ritmului incasarilor;
• verificarea disciplinei de casa si a integritatii patrimoniului gestiunilor de valori banesti;

Sectiunea de resurse umane si salarizare, care are ca atributii:

• efectuarea operatiilor legate de stabilirea si plata drepturilor banesti ale personalului angajat;
• intocmirea statelor de plata a salariilor si altor drepturi banesti;
• stabilirea retinerilor din salarii si alte drepturi banesti;
• efectuarea corecta si la timp a calculelor privind drepturile salariatilor;
• stabilirea si acordarea deducerilor personale si a cheltuielilor profesionale, dupa caz;
• calcularea, retinerea si virarea obligatiilor fiscale, cu regim de retinere la sursa;
• intocmirea si depunerea fiselor fiscale etc.

Sectiunea de casierie, care are ca atributii:

• realizeaza operatiuni de incasari si plati ,in numerar, conform regulamentului operatiunilor de casa;
• intocmeste registru de casa;
• ridica si depune numerar de la si la banca;
• asigura securitatea banilor si a altor valori aflate in casierie;

Sectiunea de preturi si tarife, care are urmatoarele atributiuni:

• intocmeste si raspunde de intocmirea corecta a documentatiei pentru stabilirea preturilor si tarifelor;
• raspunde de aplicarea corecta a preturilor si tarifelor legale sau negociate;
• urmareste si analizeaza evolutia preturilor, tarifelor, si a costurilor care stau la baza determinarii acestora;
• elaboreaza noi propunei de preturi sau tarife ori de cate ori apar elemente care determina modificarea unor elemente din structura acestora ( inlocuitori, retehnologizari);
• propune si asigura indeplinirea masurilor de reducere a costurilor si de crestere a rentabilitatii produselor si serviciilor;

Sectiunea de analiza economico-financiara, care are ca atributii:

• examineaza periodic echilibrul financiar al intreprinderii, pe baza bilantului sau a altor indicatori sintetici, propunand masuri de inlaturare a unor deficiente ( stare de insolvabilitate, stocuri fara miscare, debitori insolvabili, productie fara desfacere asigurata etc );
• urmareste si analizeaza periodic eficienta utilizarii fondurilor fixe si circulante;
• analizeaza evolutia in timp si in structura a rezultatelor intreprinderii precum si a altor indicatori de eficienta cu scopul de a oferi informatii utile factorului decizional;

Sectiunea de CFI si CFP , care are ca atributiuni:

• organizarea si exercitarea controlului financiar intern (CFI) si a controlului financiar preventiv (CFP), si controlul gestionar de fond privind modul de gospodarire a resurselor materiale si banesti;
• interzicerea efectuarii cheltuielilor neeconomicoase, inoportune, ilegale;
• combaterea abuzurilor;
• urmareste aplicarea sanctiunilor disciplinare, contraventionale, penale,
• urmareste stabilirea raspunderii materiale, civile impotriva celor vinovati si face propuneri de imbunatatire a activitatii.

Structura operatiilor se refera la mecanismele, fluxurile si ciclurile financiare in cadrul intreprinderii. Mecanismele financiare sunt reprezentate de totalitatea metodelor, parghiilor, instrumentelor si procedurilor de formare si gestionare a capitalurilor.

Mecanismele financiare sunt de o mare diversitate si se refera la:

• autofinantare;
• aporturile bancare, bugetare;
• amortizarea capitalului imobilizat;
• circuitul capitalului;
• desfasurarea fluxurilor financiare;
• formarea si utilizarea profitului;

Deoarece, mecanismele financiare cuprind toate sferele circuitului economico-financiar ( formarea fondurilor, utilizarea acestora, recuperarea fondurilor si a surplusului) este necesara si abordarea legaturilor care au loc pentru realizarea unei rotatii complete a capitalului, respectiv cu agentii economici din amonte( in sfera aprovizionari), si ,din aval( in sfera desfacerii si a comercializarii produselor proprii).

Aceste operatii de schimb presupun transferuri de bunuri , concomitent cu transferul in sens invers a unor transferuri monetare ( contravaloarea achizitiilor), dand nastere unor fluxuri financiare. Fluxul reprezinta masa de bunuri sau moneda transferata intre intreprinderi pe o perioada determinata de timp.

Fluxurile pot fi:

• materiale (fizice), care reprezinta trecerea din proprietatea sau in folosinta unei entitati , in proprietatea sau in folosinta altei entitati, a bunurilor in forma lor concreta;
• financiare ( monetare), care reprezinta platile efectuate intre entitati.

Masa de bunuri neangrenata in transferuri formeaza stocurile, astfel ca intre fluxuri si stocuri exista o legatura dialectica - unele transformandu-se in celelalte si reprezentand aceeasi notiune privita in doua stari fizice diferite, in repaos si in miscare.

Totalitatea relatiilor dintre fluxuri si stocuri determina esenta mecanismelor financiare.

Fluxurile financiare, la randul lor, se impart, in functie de momentul in care se desfasoara, in :

• fluxuri financiare de contrapartida , care reprezinta inlocuirea imediata a unui activ material ( fizic) cu moneda si invers ( inlocuirea unei monede cu un activ fizic)- se intalnesc in situatiile in care plata se face in numerar;
• fluxuri financiare decalate , care reprezinta acele fluxuri in care plata are loc in avans sau cu intarziere; intre fluxurile fizice si cele financiare intercalandu-se active financiare ( drepturi de creanta sau obligatii de plata) , care formeaza creditul comercial;
• fluxuri financiare multiple , care reprezinta fluxurile intermediare create pentru a elimina efectele decalajelor dintre fluxurile materiale si cele financiare, prin crearea drepturilor de creanta care pot fi transferate cu ajutorul intermediarilor financiari;
• fluxuri financiare autonome , care reprezinta acele fluxuri care nu sunt legate de fluxuri materiale si apar in procese de finantare, creditare, subventionare.

Ciclurile financiare reprezinta ansambluri de operatiuni si proceduri care au loc intre momentul initializarii unei activitati si momentul refacerii fondurilor initiale si obtinerii de rezultate financiare ( profit), respectiv pe parcursul unui circuit complet.

Tinand cont si de succesiunea lor in timp, ciclurile unui circuit sunt:

• ciclurile de investitii , care cuprind plasamentele de capital si recuperarea plasamentelor respective prin includerea cheltuielilor de investitii in preturile produselor si valorificarea integrala a acestora;
• ciclurile de exploatare , care cuprind totalitatea activitatilor din sfera de domenii ale intreprinderii conform cadrului legal si statutar.

In cadrul acestor cicluri are loc transformarea intrarilor in produse si servicii , prin contopirea factorilor;

• cicluri financiare , care cuprind actiunile de finantare, creditare, achizitii si cedari de titluri de participare, de valoare etc.

Prin urmare, ciclurile financiare corespund ansamblului operatiunilor intreprinderii desfasurate pentru reglementarea functiunii financiare, finantarea activitatilor, incasarea creantelor, formarea si repartizarea profitului.

Componenţa capitalurilor întreprinderii

Intreprinderea dispune de active fizice si financiare care formeaza capitalul economic, a carui marime este data de activul si pasivul bilantului. Fluxurile materiale si financiare care se desfasoara in cadrul intreprinderii determina modificarea capitalului, atat ca volum , cat si ca structura.

Capitalul financiar reprezinta:

• din punct de vedere patrimonial, partea din capitalul economic care cuprinde fondurile proprii; acesta poate fi schimbat pe piata financiara, in functie de cotatia la bursa a actiunilor , caz in care apare notiunea de capitalizare bursiera;
• din punct de vedere juridic, contributia in numerar si/sau in natura a asociatilor sau actionarilor la constituirea si dezvoltarea intreprinderii, caz in care apare notiunea de capital social.

Legat de capitalul economic si cel financiar apar si problemele profitului si a masei monetare. Ca urmare a ciclurilor financiare se formeaza un surplus monetar ( profit), rezultat ca diferenta intre valoarea veniturilor si cea a cheltuielilor, surplus care reprezinta obiectivul plasamentului de capital. Corespunzator capitalului economic este necesara existenta unei mase monetare care sa permita derularea fluxurilor.

Necesarul de moneda este mai mic , decat suma activului brut deoarece , pentru acoperirea lui intervin in creditul furnizor si alte pasive stabile provenite din decontarea cu bugetul statului, cu personalul, cu creditorii.

Necesarul de finantare este acoperit de surplusul monetar ( profitul) acumulat, iar diferenta din credite de trezorerie, credite pe termen scurt sau chiar emisiuni de noi actiuni.

Tinand cont de nevoia de capital si de randamentul utilizarii acestuia , managementul financiar al intreprinderii actioneaza in doua directii principale:

• echilibrarea permanenta a ansamblului de fluxuri aferente intrarilor si iesirilor de numerar ( echilibru de trezorerie);
• obtinerea unui prag de rentabilitate a fondurilor utilizate , care sa asigure o pozitie solida pe piata a intreprinderii si atractivitatea acesteia in raporturile cu actionarii si asociatii.

Aceste deziderate se reflecta in starea de echilibru ( cand incasarile de moneda sunt egale cu platile de moneda, pe aceeasi perioada de timp) sau de dezechilibru financiar ( excedent sau deficit).

Capitalul financiar , respectiv fondurile proprii, reprezinta in structura :

• capitalul social;
• rezervele;
• rezultatele financiare.

Capitalurile permanente ale intreprinderii cuprind, pe langa fondurile proprii, si datoriile pe termen lung, respectiv creditele bancare pe termen lung si creditul obligatoriu ( emisiuni de obligatiuni care reprezinta titluri financiare pe termeb lung).

Fondurile proprii reprezinta capitaluri a caror functie este de asumare a riscului rezidual si au un rol important in functionarea intreprinderilor pe piata concurentiala, prin contributia la finantarea activitatii dar si prin garantarea creditorilor finantarii.

Fondurile proprii pot fi de origine externa ( prin marirea capitalului, prin subventii etc) sau origine interna ( autofinantarea, dividendele).

Fondurile proprii de origine internă şi de origine externă ale întreprinderii

Majorarea capitalului prin vănzarea de acţiuni

Majorarea capitalului prin vanzarea de actiuni reprezinta o modalitate practica de aport de numerar ( spre deosebire de majorarea prin incorporarea rezervelor sau prin conversia creantelor) si confera actionarilor, urmatoarele drepturi principale:

• dreptul de a primi dividende;
• dreptul la cota parte din capitalurile proprii;
• dreptul de vot, precum si o serie de drepturi adiacente, ca:
• actiunile cu drept de vot preferential ( dublu, votul constitutiv);
• actiunile de proprietate si cu dividende prioritare ,fara drept de vot, care permit atribuirea de avantaje la repartizarea dividendelor sau la lichidarea activului;
• actiuni disociate in certificat de investitor si drept de vot.
• actiuni de bonuri de subscriere a actiunilor, care permit subscrierea ulterioara a altor actiuni la un pret fixat dinainte.

In cazul intreprinderilor cotate la bursa , realizarea si pretul majorarii capitalului se face cu ajutorul bancilor ( a unui grup de banci) deoarece, acestea creeaza o umbrela protectoare a acestor operatiuni prin urmatoarele actiuni:

• indruma societatea in stabilirea termenelor de emitere si a pretului emisiunii;
• sprijina societatea in realizarea lucrarilor de rutina cu specific bancar ca: redactarea documentelor, pregatirea emisiunii, plasarea titlurilor, colectarea fondurilor;
• acorda garantii la majorarea capitalului social ( garantia acopera riscul de non – subscriere atunci cand pretul emisiunii este disproportionat de mare in raport de cursurile bursiere; garantia implica bancile in asigurarea evaluarii sigure a cresterii capitalului la pretul de emisiune).

Pretul cresterii capitalului include cheltuieli legale, administrative, de intermediere financiara ( comisioane bancare) etc;

Fonduri proprii de origine internă ale întreprinderii

Autofinanţarea şi politica dividendelor

Autofinantarea reprezinta fluxurile de fonduri proprii provenite din operatiunile intreprinderii si din reinvestire. Decizia de autofinantare se fundamenteaza pe baza fundamentarii deciziei privind distribuirea dividendelor si tine cont de imperfectiunile pietelor financiare si in conflictele de interese intre actionari si manageri, care ar putea fi urmatoarele:

• fiscalitatea - pentru actionari nu exista diferenta intre distribuirea profitului sub forma de dividend si repartizarea sa pentru dezvoltare , din punct de vedere al impozitarii dar actionarii neglijeaza acest aspect;
• asimetria informatiei intre actionari si manageri - actionarii neinformati despre perspectivele intreprinderii considera informatia despre dividend primordiala, aceasta informatie fiind cea care determina comportamentul investitional al potentialilor actionari;
• accesul pe piata financiara este costisitor si foarte riguros - ceea ce determina in unele situatii apelarea la finantarea interna a majorarii capitalului;
• distribuirea dividendelor este supusa restrictiilor legale - intreprinderile nu au dreptul sa distribuie dividende la discretie;
• conflictele de interese dintre actionari si manageri - managerii sunt interesati sa opteze pentru autofinantare pe seama dividendelor pe cand actionarii nu;
• presupusa gratuitate a autofinantarii din dividende – aparent, finantarea se face cu suma lichiditatilor realizate din finantarile precedente.

Dividendul este decis de AGA care poate prevedea urmatoarele situatii:

• distribuirea dividendului nominal;
• distribuirea primului dividend( avantajul statutar);
• distribuirea unui dividend suplimentar peste dividendul statutar ( superdividendul);
• dividendul se distribuie intr-o perioada determinata care incepe dupa incheierea exercitiului;
• dividendele pot fi platite in numerar sau actiuni;

De obicei se stabileste o cota de distributie pentru intreprinderile cotate la bursa ( in Franta , cota este aproximativ o treime din rezultat). Exista trei mari tipuri de politica a dividendelor:

• politica reziduala - dividendul este determinat sub forma reziduala; intreprinderea evalueaza posibilitatile sale financiare, analizeaza contactarea de credite, analizeaza reducerea cheltuielilor, repartizeaza fonduri pentru finantarea activitatilor iar ceea ce ramane nerepartizat din profit se repartizeaza ca dividend;
• politica de stabilitate – intreprinderea cauta sa mentina un nivel de dividende relativ stabil, pentru a crea o anumita stare de siguranta investitorilor in conditiile fluctuatiei bruste a rezultatului;
• politica bazata pe o cota de distribuire constanta .

Majorarea capitalului prin incorporarea rezervelor

Aceasta modalitate reprezinta dezavantaje pentru ca nu aduce fonduri noi intreprinderii, beneficiaza de un tratament fiscal defavorabil, dar prezinta si avantaje:

• constituie o distribuire de actiuni gratuite , care permite reducerea pretului de vanzare si extinderea pietei de titluri; acest avantaj constituie un atu pentru intreprinderile al caror pret de vanzare este foarte ridicat;

• este interpretata de catre piata financiara ca un semnal favorabil , deoarece intreprinderea se supune astfel unei constrangeri disciplinare foarte puternice din partea actionarilor.

In cazul majorarilor de capital prin incorporarea rezervelor, dreptul de atribuire joaca un rol similar celui preferential de subscriere; el are drept obiectiv compensarea bazei cursurilor antrenate de majorarea capitalului si este cesionabila si negociabila.

Majorarea capitalului prin cvasifondurile proprii

Prin cvasifonduri se inteleg urmatoarele resurse de finantare:

• avansuri evaluate curent de asociati - o intreprindere nu are dreptul de a beneficia de credite daca actionarii detin mai mult de 5% din capital ca giranti si administratori; capitalul este obtinut din momentul acordarii creditului, banca cerand evaluari curente, fondurile fiind blocate in timpul utilizarii creditului;
• imprumuturi si titluri participative - imprumuturile participative sunt pe termen lung , create in scopul cresterii capacitatii intreprinderii de a contracta datorii; ele sunt incluse in fondurile proprii daca se face evaluarea capacitatii intreprinderii.

Aceste imprumuturi constituie creante de ultima pozitie, nefiind rambursate ca alte creante; remunerarea lor presupune o parte fixa si o parte variabila, in functie de profitul intreprinderii. Emisiunea de titluri participative este atributul societatilor pe actiuni din sectorul public si cel cooperatist;

• titluri si datorii subordonate - prezinta o clauza de subordonare conform careia, in caz de lichidare, rambursarea lor nu intervine decat asupra altor creditori, cu exceptia imprumuturilor si titlurilor participative; daca titlul este de durata nedeterminata nu exista rambursare decat in absenta profitului distribuit, plata remunerarii anuale poate fi suprimata sau reportata.

Titlurile subordonate rambursabile prezinta un termen de rambursare.

Acest tip de datorie hibrida permite oferirea unei remunerari mai interesante creditorilor pentru a compensa riscul expus realizarii subordanarii si de a facilita punerea in valoare a realarilor financiare, facand apel la un puternic levier de indatorare, mai ales in operatiunile de redresare a intreprinderii. Principiul acestor operatiuni consta pentru investitorii externi ai unei intreprinderi intr-o reluare cu un aport slab la capital.

Partea cea mai importanta a capitalului provine din contractarea de indatorare sub forma de datorii subordonate care vor fi rambursate gratie autofinantarii provenita de la intreprinderea redresata redresata;

• obligatiuni convertibile in bonuri de subscriere a actiunilor;
• finantarea datoriei pe termen lung si mediu - contractarea de datorii financiare stabile de catre intreprindere provine din servicii bancare de acordare a unor credite pe termen mediu si lung.

Fonduri imprumutate

Finantarea datoriei pe termen lung si mediu - se face mai ales prin credite bancare pentru realizarea unor obiective de investitii, dar si prin alte modalitati:

• finantarea prin imprumuturi pe termen lung - se face prin institutii financiar-bancare specializate, de regula, la un nivel de 70% din necesarul de fonduri pentru realizarea investitiilor.
• finantarea prin credite pe termen mediu - acestea preiau, de obicei, forma creditelor individuale acordate in functie de caracteristicele financiare ale intreprinderii si corespund unui sir de credite cvasipermanente, diferentiindu-se de creditele - obiective al caror obiectiv este precizat: acest tip de credit se realizeaza prin emisiune de titluri financiare;
• finantarea prin credit-bail ( leasing) - mai este denumit si credit-contract pentru:

• a . bunuri mobile - permite inchirierea de echipamente, materiale, utilaje, locatia. In acest caz este o promisiune unilaterala de vanzare in avantajul locatarului; locatarul are posibilitatea sa opteze intre trei posibilitati: cumpararea bunului la valoarea reziduala fixata contractual; reinnoirea contractului de inchiriere ( locatia); restituirea bunului la expirarea contractului sau daca nu se respecta clauzele privind plata redeventelor;
• b . bunuri imobile - permite inchirierea de bunuri imobiliare: la expirarea contractului de inchiriere locatarul ( chiriasul) poate deveni proprietar, transferul proprietatii putand imbraca mai multe forme.

Pe langa cele trei de la leasingul mobiliar exista si o a patra si, anume: utilizatorul ( chiriasul) constituie o societate imobiliara, administrata si controlata de o societate de leasing care achizitioneaza terenul, constructiile si inchiriaza ansamblul utilizatorului care va putea cumpara la sfarsitul contractului de inchiriere parti din societatea de leasing corespunzatoare valorii bunului imobil.

Leasingul este mai avantajos decat imprumutul datorita:

• caracterului practic al leasing-ului, atat pentru locatar ( obtinerea bunului cu un minim de formalitati, intr-un timp scurt si cu costuri mai mici decat creditul) cat si pentru locator ( este asigurata garantia creditului prin insusi bunul care face obiectul contractului);
• acoperirii integrale a nevoii de finantare;
• dezvoltarii capacitatii de contractare a datoriilor.

Leasing-ul- este un sistem special de finantare a investitiilor este o forma de locatie de vanzare, beneficiarul subscriitor la operatia de leasing nu devine proprietarul bunurilor ci le foloseste ca inchiriate, pentru care plateste anuitatile stabilite in contract. La expirarea contractului , utilizatorul poate intra in proprietatea bunurilor, platind integral valoarea ramasa neachitata a acestor bunuri.

Dupa modul de stabilire a taxei de leasing acesta poate fi:

• financiar - in perioada de baza prima inchiriere este mai mica decat cea de utilizare normala a bunului, asigurandu-se recuperarea numai partiala a pretului acestuia.

Prin reinchirieri succesive urmeaza a se recupera intregul pret al produsului, precum si dobinzile si profitul aferent, acesta poate fi:

• profit brut - o data cu inchirierea se vand si serviciile de punere in functiune, aducere la parametri functionali, intretineri si reparatii pe toata durata convenita intre parti;
• profit net - presupune inchirierea numai a produsului, nu si a celorlalte servicii ca in cazul leasing-ului brut;
• profit operational ( functional).

O forma particulara o reprezinta operatiunea de lease-back - care consta in vanzarea bunului unei societati de leading, de la care apoi se inchiriaza printr-un contract de leasing, cu scopul de a transforma fondurile imobilizate in fonduri disponibile.

In masura in care societatea de leasing reintra in posesia fondurilor investite, proprietarul initial poate rascumpara fostul sau bun la un pret dinainte stabilit.

• finantarea prin imprumut obligatar - are ca specific faptul ca imprumutul nu mai este indivizibil ci se imparte pe mai multi investitori care primesc titluri de creanta( obligatiuni) negociabile pe piata financiara.

Se cunosc doua feluri de imprumut obligatar: obisnuit si cu dobanzi variabile.

• Finantarea bugetara - reprezinta alocarea de mijloace banesti din buget pentru formarea fondurilor proprii ale intreprinderii proprietate privata a statului sau a autoritatilor publice locale.