Calitatea mărfurilor şi protecţia mediului

Marfa, ca rezultat al activităţii umane, are efect asupra mediului cel puţin în două ipostaze, ca produs al unei tehnologii care este mai mult sau mai puţin poluantă şi ca obiect al consumului/utilizării, proces în cursul căruia iau naştetre agenţi mai mult sau mai puţin poluanţi.

De asemenea, circuitul tehnic al produsului de la producător la consumator creează un contact marfă – factori de mediu, o relaţie în ambele sensuri, marfa fiind afectată de factorii de mediu şi mediul, la rândul lui, fiind afectat de marfă.

Este, în aceste condiţii, evident că, între multiplele aspecte ale calităţii, definită ca totalitatea proprietăţilor mărfii care fac ca marfa să satisfacă cerinţele exprimate sau implicite ale cumpărătorului, proprietatea de a afecta mediul într-o măsură mai mare sau mai mică ocupă un loc important.

Există tendinţa la cumpărători de a conştientiza perfect, necesitatea caracterului nepoluant al mărfurilor.

O sursă majoră de poluare legată de mărfuri o constituie deşeurile, care prezintă o continuă creştere cantitativă şi în diversitate. Problemele create de aceste deşeuri devin şi mai grave datorită faptului că o parte din ele nu sunt biodegradabile, deci nu se reintegrează în mediu în mod natural şi datorită caracterului toxic al unora din ele.

Cantitatea mare de deşeuri, chiar biodegradabile şi netoxice, constituie o mare problemă de protecţie a mediului, prin faptul că se depăşeşte adesea capacitatea naturală de autoepurare, adică de autoprotejare a mediului împotriva materialelor evacuate în urma unul consum mereu în creştere de produse. O soluţie aplicată pe scară largă o constituie procedeele costisitoare de depozitare, tratare sau de distrugere a deşeurilor.

Pe de altă parte, produsele în cantitate tot mai mare, solicitate de piaţă, şi în ultimă instanţă, de consumatori, inglobează tot mai multe din resursele limitate de care omenirea dispune.

Rezultă că factorii de mediu nu mai pot avea în mod nelimitat rolul dublu de furnizori de resurse şi de receptori de reziduuri.

Protecţia mediului impune relizarea unor cicluri de producţie închise de felul: materie primă – producţie – produs – materie primă. Realizarea unor astfel de procese ciclice este condiţionată de valorificarea reziduurilor şi a deşeurilor care rezultă pe parcursul fabricării şi consumului produselor.

Şi în acest fel, protecţia mediului a devenit o problemă strâns legată de calitatea mărfurilor şi serviciilor, sau, exprimat în alt mod, unul din aspectele esenţiale ale calităţii a devenit, azi, modul în care produsele afectează mediul pe parcursul fabricaţiei, pe tot circuitul lor tehnic şi al consumului, respectiv după consum.

Realizarea unor cicluri de producţie închise materie primă – producţie – produs – materie primă constituie unul din elementele fundamentale ale dezvoltării durabile.

Impactul pe care produsele care devin mărfuri îl au asupra mediului, în oricare din etapele vieţii lor, sau după utilizarea lor, constituie din motivele de mai sus, un element important al calităţii lor. Necesitatea protecţiei mediului este o necesitate implicită, sau, uneori, o cerinţă exprimată explicit, faţă de produsele achiziţionate de consumatori.

Prin faptul că a apărut necesitatea ca, deja la proiectarea produselor, să se prevadă atât lipsa unui impact negativ asupra mediului în timpul fabricării, al circuitului tehnic şi al utilizării, cât şi posibilitatea reintegrării lor în natură, după utilizare, fără efecte negative, ori a reintegrării lor în circuitul economic, ca materie primă, aceste caracteristici de calitate pot fi incluse în ipostaza calităţii - calitate de proiectare.

Îmbunătăţirea calităţii produselor din punct de vedere ecologic presupune satisfacerea unor cerinţe cum sunt: utilizarea de materii prime refolosibile, utilizarea energiei în cantităţi mai mici şi din surse inepuizabile, utilizarea de componente reparabile, produsul să aibe mai puţine efecte secundare, să necesite ambalaj mai redus, să nu prezinte pericole pentru animale, să fie silenţioase, să necesite mai puţină apă, să polueze mai puţin, să fie biodegradabile, să fie reciclabile, să consume puţine materii şi materiale.

În multe din ţările dezvoltate, produsele care afectează mediul peste limita admisă sunt supuse unor taxe suplimentare, fiind astfel făcute mai puţin competitive şi mai puţin atractive în raport cu produsele care afectează mediul în mai mică măsură.

Chiar şi în absenţa unor astfel de măsuri fiscale, se constată că cerinţele ecologice reprezintă unul din factorii de care cumpărătorii ţin cont tot mai mult la decizia de achiziţionare, alături de celelalte aspecte de calitate, de preţ, de experienţa anterioară a cumpărătorului.