Asigurări

Asigurarea de fidelitate

Cuvîntul pecuniar înseamnă în legătură cu banii, iar asigurarea pecuniară acoperă riscurile unei organizaţii care s-ar putea găsi în situaţia de a trebui să plătească o sumă de bani, fie în situaţia de a nu putea încasa sumele pe care le încasa de obicei.

Asigurarea de fidelitate sau de cauţiune a fost întrodusă în secolul XIX-lea pentru a înlocui sistemul de cauţiuni private. Pînă la acea dată, cetăţenilor care deţineau funcţii de răspundere în guvern, industrie, comerţ etc. li se cerea adesea să desemneze o altă persoană care putea să fie garantul lor. Acest garant se angaja să plătească o sumă de bani atunci cînd ar fi apărut pierderi ca urmare a acţiunii persoanei ce deţinea respectiva funcţie de raăspundere. Nu fiecare om cinstit putea să-şi găsească o cauţiune, datorită riscurilor evidente ale poziţiei lor. În consecinţă, în 1840 s-a format Societatea de Garanţii Britanică din Edinburgh.

Evoluţia conceptului de asigurare

Comunitatea de risc şi mutualitatea au constituit premise esenţiale pentru înţelegerea faptului că în faţa unor pericole doar “unirea face putere”, ca şi pentru a le face faţă este necesară constituirea unui fond comun al cărui utilizare să aibă loc pe baza principiului “toţi pentru unul şi unul pentru toţi”.

Asigurarea este una dintre cele mai vechi invenţii a omenirii. Ideea ei se pierde în adâncimea secolelor.

Încă din antichitate, oamenii s-au preocupat de protejarea vieţii, a sănătăţii şi a bunurilor. Cele mai vechi forme ale asigurărilor de viaţă sunt îndemnizaţiile de deces, acordate în vederea acoperirii cheltuielilor de înmormântare şi asigurările de rentă viageră. Ambele au apărut în antichitate , fiind legate de asociaţii religioase.

Până la sfârşitul secolului XIX, cele două forme ale asigurărilor de viaţă au fost cele mai practicate forme de asigurare. Tabelele de mortalitate şi introducerea calculelor actuariale au revoluţionat în întregime practica asigurărilor de viaţă.

Deosebiri dintre asigurarea tradiţională şi unit linked

Asigurarea unit linked este diferită faţă de asigurarea clasică în substanţa sa, în modul de administrare şi în flexibilitatea pentru contractant şi pentru asigurător. Din punct de vedere al tehnicii investiţiilor. În cazul asigurării clasice, riscul investiţiei aparţine asigurătorului, iar răspunderea faţă de contractant este foarte mare. Deoarece asigurătorul a promis o anumită dobândă, va fi obligat să investească banii cu multă prudenţă de obicei în depozite bancare şi obligatoriu de stat care deşi nu duc la obţinerea unor beneficii mari sunt investiţii sigure.

Conceptul de piaţă

Cadrul organizatoric şi metodologic în care se realizează operaţiile de asigurare, respectiv activitate de asigurare constituie piaţa asigurărilor.

Creşterea şi diversificarea activităţii economice şi implicit a schimburilor internaţionale de valori au dus la creşterea şi dezvoltarea unor pieţe active şi concurente de asigurări şi reasigurări. Asigurările şi reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existenţa unei mari diversităţi de tipuri şi categorii de afaceri.