Gestiunea activelor materiale pe termen lung. Gestiunea activelor curente
- Detalii
- Categorie: Finantele Intreprinderii
- Accesări: 11,105
Constatarea activelor materiale pe termen lung
Unitatea (obiectul) activelor materiale se constată ca activ în cazul în care:
- există o certitudine întemeiată că în urma utilizării acestuia întreprinderea va obţine un avantaj (profit) economic;
- valoarea activului poate fi determinată cu un grad înalt de certitudine. Dacă aceste două condiţii nu pot fi satisfăcute, activul se consideră drept cheltuială a perioadei de gestiune.
Activele materiale pe termen lung reprezintă o parte considerabilă din toate activele întreprinderii. De aceea este foarte important, cum aceste active vor fi prezentate în situaţia financiară a întreprinderii. Întreprinderea trebuie să determine, dacă investiţiile capitale efectuate pentru achiziţionarea sau crearea unui oarecare obiect reprezintă un activ sau cheltuială. Aceasta poate să influenţeze substanţial mărimea rezultatelor activităţii întreprinderii.
Dacă întreprinderea stabileşte că obiectul activelor materiale răspunde cerinţelor primului criteriu de constatare, este necesară fundamentarea gradului de certitudine privind obţinerea avantajului economic viitor (profitului) în baza datelor existente la momentul constatării iniţiale. În cazul existenţei unor argumente suficiente privind obţinerea avantajului economic din utilizarea activului, întreprinderea garantează că va obţine acest avantaj şi poate să-l achiziţioneze. Dacă întreprinderea nu este sigură că va obţine un avantaj economic ca urmare a efectuării operaţiei de achiziţionare a activului, o atare operaţie poate fi anulată fără pierderi considerabile. În acest caz nu există nici un temei de constatare a activului.
Condiţiile celui de-al doilea criteriu de constatare sînt satisfăcute, deobicei, uşor în operaţia de schimb (cumpărare) a activului, în care se determină valoarea de intrare a acestuia. Dacă activul este creat de întreprindere fără atragerea unor terţi, valoarea de intrare poate fi măsurată exact prin totalitatea cheltuielilor privind achiziţionarea materialelor, forţei de muncă, a altor resurse utilizate în construirea, montarea, instalarea lui.
La determinarea unei unităţi (obiect) a activelor materiale pe termen lung este necesar a lua în considerare particularităţile caracteristice unor tipuri de active şi întreprinderi. De exemplu, piesele de schimb intrate împreuna cu activul achiziţionat se includ în valoarea de intrare a acestuia. Din momentul punerii în funcţiune a unui asemenea activ uzura se calculează, pornind de la valoarea uzurabilă a activului, inclusiv valoarea acestor piese de schimb. La reparaţia acestui activ valoarea pieselor de schimb cheltuite, care figurează în garnitură, nu se include în consumuri sau cheltuieli.
Dacă întreprinderea prevede să utilizeze utilajul de rezervă mai mult de un an, acesta se trece la mijloacele fixe. În acest caz pentru utilajul de rezervă se calculează uzura în cursul perioadei care nu depăşeşte durata de funcţionare utilă a activului aferent.
Activul achiziţionat de întreprindere poate să cuprindă cîteva elemente componente cu diverse durate de funcţionare utilă. În acest caz, fiecare element component se contabilizează separat, iar uzura este necesar să fie calculată de asemenea separat. De exemplu, avionul şi motoarele acestuia au diferite durate de funcţionare utilă, de aceea acestea trebuie să fie contabilizate ca active amortizabile distincte.
Întreprinderea poate să achiziţioneze activul pentru securitatea şi protecţia mediului înconjurător din utilizarea căruia nu va obţine nemijlocit un avantaj economic. Însă o atare achiziţionare este necesară pentru obţinerea unui avantaj din activele aferente, de aceea aceasta se constată drept activ. Un atare activ se constată numai în acel grad în care valoarea de bilanţ a acestuia şi a activelor legate de el nu depăşeşte valoarea lor totală de recuperare luate în ansamblu.
De exemplu, întreprinderea din industria chimică este nevoită să perfecţioneze noile metode (forme) de transportare şi păstrare a produselor chimice în conformitate cu cerinţele contemporane privind protecţia mediului înconjurător, fabricarea şi păstrarea produselor chimice toxice. Aceste perfecţionări noi se constată drept active cu condiţia că ele se recuperează, deoarece fără ele întreprinderea nu este în stare să producă şi să vîndă produsele sale chimice.
Evaluarea iniţială a activelor materiale pe termen lung
Obiectul constatat drept activ este evaluat la valoarea de intrare a acestuia. Valoarea de intrare a obiectului activelor materiale pe termen lung constă din valoarea de cumpărare, inclusiv taxele vamale şi taxele pentru import, impozitele pentru obiectele cumpărate, prevăzute de legislaţie, cheltuielile de aducere a activului achiziţionat în starea de lucru pentru utilizarea previzibilă a lui. Rabaturile comerciale şi scontul (înlesnirile) la cumpărare se scad la determinarea valorii de cumpărare a activului.
Cheltuielile de aducere a activului în stare de lucru, precum şi cele aferente achiziţionării acestuia cuprind:
- cheltuielile pentru pregătirea şantierului de construcţie;
- cheltuielile de transport şi achiziţionare;
- cheltuielile de montaj, instalare;
- cheltuielile de salarizare a specialiştilor, de exemplu, a arhitecţilor şi inginerilor.
Dacă achitarea activului este amînată după termenul obişnuit de acordare a creditului, valoarea acestuia la momentul achiziţionării este egală cu echivalentul mijloacelor băneşti. Diferenţa dintre această sumă a echivalentului şi plăţile generale se consideră drept cheltuială aferentă plăţii dobînzilor pentru credit, dacă aceasta nu se capitalizează în conformitate cu metoda alternativă admisibilă, prevăzută de S.N.C. 23 "Cheltuielile privind împrumuturile".
La intrare activele materiale pe termen lung se reflectă în contabilitate la valoarea de intrare care este egală pentru:
- obiectele create la întreprinderea propriu-zisă - cu costul efectiv, inclusiv impozitele prevăzute de legislaţia în vigoare;
- clădirile şi construcţiile speciale executate după metoda de construcţie în antrepriză - cu valoarea contractuală a obiectului, inclusiv impozitele prevăzute de legislaţia în vigoare;
- obiectele achiziţionate contra plată de la întreprinderi şi terţe persoane:
- clădiri şi construcţii speciale - cu valoarea de cumpărare plus cheltuilelile legate de reparaţie şi aducerea acestora în stare de lucru;
- terenuri - cu valoarea de cumpărare plus cheltuielile de achiziţionare în conformitate cu prevederile SNC;
- maşini şi utilaje - cu valoarea de cumpărare diminuată cu rabatul acordat, reducerea acordată plus cheltuielile pentru procurarea acestora (asigurarea, taxele vamale, impozitele şi taxele, cheltuielile de transport), cheltuielile pentru montare, instalare, experimentare etc.
În valoarea de intrare a mijloacelor fixe achiziţionate se includ şi dobînzile plătite la împrumuturi sau credite în conformitate cu prevederile S.N.C. 23 "Cheltuielile privind împrumuturile";
Activele achiziţionate pe calea schimbului la valoarea negociată de părţi, care se determină în mod riguros în succesiunea stabilită:
- valoarea venală a obiectului primit în schimb sau oferit pentru schimb, corectată cu suma mijloacelor băneşti sau a echivalentelor acestora plătite (primite);
- valoarea de bilanţ a activelor care urmează să fie schimbate, dacă nu există valoarea de piaţă real confirmată;
- valoarea contractuală.
Activele primite cu titlu gratuit, precum şi sub formă de subvenţii guvernamentale - cu valoarea venală. Dacă nu există o valoare de piaţă real confirmată, valoarea de intrare este determinată de o expertiză independentă sau la suma stabilită conform datelor din actele de primire-predare, cu suplimentarea în cazurile necesare a cheltuielilor de pregătire a activelor pentru exploatare;
- mijloace fixe rezultate din fuziunea întreprinderilor - cu valoarea venală.
Valoarea de intrare a activelor, pe care le deţine arendaşul în condiţiile chiriei finanţate, se determină în baza regulilor prevăzute de S.N.C. 17 "Contabilitatea chiriei".
Valoarea de bilanţ a activului poate fi diminuată cu suma corespunzătoare a subvenţiilor de stat la intrarea acestuia conform cerinţelor S.N.C. 20 "Contabilitatea subvenţiilor de stat şi publicitatea asistenţei de stat".
Caracteristica mijloacelor fixe
Mijloace fixe - acea parte a aparatului de producţie care se consumă şi transmite valoarea asupra produselor şi serviciilor nu deodată, ci treptat în decursul mai multor cicluri operaţionale, îşi păstrează forma fizică şi au o durată îndelungată de funcţionare.
În prezent mijloacele fixe sunt considerate acele utilaje ce au o durată de serviciu de peste 1 an şi o valoare de inventar mai mare de 1 mie de lei. Din punct de vedere material mijloacele fixe reprezintă: maşini, utilaje, instalaţii, mijloace de transport, clădiri şi formează baza tehnică a întreprinderii. Activele fixe se consumă şi-şi transmit valoarea asupra produselor şi serviciilor treptat în perioada mai multor cicluri operaţionale, păstrîndu-şi forma fizică şi o durată îndelungată de funcţionare. Înlocuirea activelor fixe, menţinerea lor în stare de funcţionare şi expansiunea lor reclamă acumularea sistematică de resurse ce capătă forma fondului de amortizare.
Înlocuirea şi expansiunea activelor fixe are loc prin investiţii. În economia de piaţă activele fixe din p.de v. contabil sunt formate din imobilizări care se clasifică după criteriile:
După natura lor:
- cheltuieli de instalare - cu menţiunea că ele sporesc patrimoniul întreprinderii;
- necorporale (terenuri, construcţii, utilaje);
- alte valori imobilizate (împrumuturi acordate pe o perioadă mai mare de 1 an, titluri de participaţie, depozite)
Din punct de vedere al deprecierii:
- care se depreciază (se datorează uzurii fizice);
- care nu se depreciază (terenuri şi anumite imobilizări nemateriale)
Din punct de vedere al apartenenţei
- proprii
- împrumutate
In dependenţă de participare la procesul de producţie
- de exploatare (bunuri direct productive utilizate pe o perioadă îndelungată)
- în afara exploatării (bunuri indirect productive cum ar fi locuinţele personalului)
Ciclul de viaţă al activelor fixe cuprinde etapele următoare:
- achiziţionarea activelor fixe
- participarea la procesul de producţie
- reparaţia
- inventarierea
- scoaterea din funcţie
Necesarul de active fixe depinde de volumul activităţii, iar mărimea activelor fixe influenţează rentabilitatea generală a întreprinderii, deoarece activele fixe sunt purtătoare de cheltuieli de amortizare, de întreţinere, de chirie etc.
M. F. sunt evaluate în baza următoarelor costuri:
- iniţial - în baza căruia M.F sunt înscrise în bilanţ;
- de restabilire - în care se include uzura morală şi reevaluarea;
- rezidual - care se calculează ca diferenţa dintre costul iniţial sau de restabilire şi uzura.
Din momentul în care s-a produs şi mai ales în procesul de folosire M.F se uzează: fizic şi moral.
Uzura fizică reprezintă baza materială a pierderii valorii M.F fiind determinată de întrebuinţare, de acţiunea unor factori naturali şi de scurgerea timpului. Ca efect al uzurii fizice M.F se supun unui regim de întreţinere şi reparaţii care aduc cheltuieli, iar în unele cazuri sunt scoase din folosinţă, înlocuindu-se cu altele noi.
Uzura morală are loc cînd M.F se demodează din punct de vedere tehnologic şi apar altele mai perfecţionate. Ea trebuie luată în calcul la volumul de amortizare prin stabilirea unei durate de serviciu. Pentru atenuarea pierderilor provocate de uzura morală se recomandă a se introduce mecanisme sau metode adecvate de amortizare (accelerată).
Uzura fizică şi morală reprezintă baza fondului de amortizare. Faptul că M.F sunt supuse unui proces continuu de uzură şi că ele influenţează nivelul profitului face necesară utilizarea lor la întreaga capacitate. Creşterea eficienţei M.F se poate asigura pe cale: - extensivă - intensivă
Utilizarea completă a M. F reclamă acţiuni ca:
- intensificarea exploatării raţionale;
- întreţinerea şi reparaţii în condiţii optime;
- modernizarea M.F;
- încărcarea completă a capacităţilor şi spaţiilor productive;
- respectarea disciplinei tehnologice;
- folosirea mai activă a uzurii ca pîrghie de influenţare a îmbunătăţirii activităţii.
Mai vezi: