Gastroenterologie și hepatologie

Pancreatita cronică (PC) este o afecţiune inflamatorie cronică a pancreasului, cu evoluţie progresivă către destrucţie pancreatică exocrină şi endocrină, mergând spre insuficienţă pancreatică.

Este o boală care se instalează lent, dar progresiv, necesitând ani numeroşi (în general mai mult de 10 ani) până la instalare.

Sindromul de malabsorbţie (SM) reprezintă o situaţie patologică ce se caracterizează prin tulburarea absorbţiei, la nivelul intestinului subţire, a diverselor componente nutritive.

O mare varietate de boli pot cauza malabsorbţie în mod primar sau secundar. Astfel malabsorbţia poate fi de origine pancreatică, hepatică sau intestinală.

Sindromul de malabsorbţie poate fi datorat unor tulburări de digestie (maldigestie), cu afectarea secundară a absorbţiei (în cauze hepatice, pancreatice) sau poate fi datorat direct unor tulburări de absorbţie la nivel enteral (în boli intestinale, unde digestia s-a făcut corect).

Deficitul de dizaharidaze reprezintă o entitate clinică relativ frecventă, nu întotdeauna recunoscută şi de aceea generând o suferinţă cronică digestivă. Se datorează lipsei sau insuficienţei secretorii de dizaharidaze la nivel enteral.

Dizaharidele sunt compuşi formaţi din două molecule de monozaharid (lactoza = glucoza + galactoza), care sub acţiunea dizaharidazelor se desfac la monozaharide, ce vor fi apoi absorbite intestinal. Dizaharidazele din intestin sunt: lactaza, maltaza, sucraza şi trehalaza, iar substratul asupra cărora ele acţionează este constituit din: lactoză, maltoză, sucroză şi trehaloză.

Bolile inflamatorii intestinale au drept caracteristică inflamaţia intestinală şi sunt reprezentate de boala Crohn şi de colita ulcerativă(sau rectocolita ulcero-hemoragică).

Epidemiologie

Aceste boli digestive sunt relativ răspândite în ţările dezvoltate din emisfera nordică, cu existenţa unui evident gradient nord-sud (mult mai răspândite în Scandinavia decât în Peninsula Iberică), dar şi a unui gradient vest-est (al dezvoltării, al civilizaţiei). De aceea, în România, chiar dacă RUH a existat cu o oarecare frecvenţă, totuşi formele severe sunt rare.

Tulburările de motilitate esofagiană sunt afecţiuni destul de rare, dificil de diagnosticat uneori. Vom prezenta două entităţi mai importante: acalazia şi spasmul difuz esofagian.

Elementele principale sunt hipertonia SEI, absenţa relaxării SEI la deglutiţie şi absenţa undelor peristaltice în 2/3 esofagiene inferioare. Practic nu se produce relaxarea SEI în timpul deglutiţiei.