Gastroenterologie

Identificarea obiectivelor strategiei

Analiza mediului intern (variabile endogene) şi a mediului extern (variabile exogene) permite formularea obiectivelor strategice ale întreprinderii. Obiectivele strategice trebuiesc alese astfel încât acestea să poată fie ierarhizabile, măsurabile, realiste şi compatibile.

Dispepsia funcţională reprezintă o suferinţă funcţională (nu are substrat organic), caracterizată printr-o simptomatologie localizată în abdomenul superior şi având ca manifestări durerile epigastrice, plenitudinea, balonarea sau disconfortul.

Aproximativ 70-80% din pacienţii ce se adreseaza medicului gastroenterolog au o simptomatologie situată în abdomenul superior, dar explorarile moderne nu pot pune în evidenţă prezenţa unor leziuni organice (ulcer gastro-duodenal, neoplasm gastric, litiază biliară, pancreatită cronică etc.).

Litiaza biliară este o entitate relativ frecventă, peste 10% din populaţia adultă a ţărilor europene prezentând această stare morbidă. În Banat, un studiu prospectiv a arătat că 13% din adulţii peste 20 de ani aveau litiază biliară.

Descoperire adesea întâmplătoare, cu ocazia efectuării unei ecografii de rutină, litiaza biliară poate fi adesea clinic manifestă.

Ulcerul gastric (UG) şi ulcerul duodenal (UD) reprezintă întreruperi circumscrise, unice sau multiple ale continuităţii peretelui gastric sau duodenal, însoţite de o reacţie fibroasă, începând de la mucoasă şi putând penetra până la seroasă.

Ulcerul gastro-duodenal reprezenta pâna nu de mult o boală cu evoluţie cronică şi ciclică, în care factorul peptic era incriminat. În această patologie, ultimii ani au schimbat foarte mult conceptele, transformând ulcerul dintr-o boală în care secreţia acidă era cvasiobligatorie (“No acid, no ulcer”), într-o boală cauzată de un agent infecţios (Helicobacter Pylori). În literatura de specialitate afecţiunea mai este denumită ulcer peptic sau boală ulceroasă.

Pancreatita cronică (PC) este o afecţiune inflamatorie cronică a pancreasului, cu evoluţie progresivă către destrucţie pancreatică exocrină şi endocrină, mergând spre insuficienţă pancreatică.

Este o boală care se instalează lent, dar progresiv, necesitând ani numeroşi (în general mai mult de 10 ani) până la instalare.

Sindromul de malabsorbţie (SM) reprezintă o situaţie patologică ce se caracterizează prin tulburarea absorbţiei, la nivelul intestinului subţire, a diverselor componente nutritive.

O mare varietate de boli pot cauza malabsorbţie în mod primar sau secundar. Astfel malabsorbţia poate fi de origine pancreatică, hepatică sau intestinală.

Sindromul de malabsorbţie poate fi datorat unor tulburări de digestie (maldigestie), cu afectarea secundară a absorbţiei (în cauze hepatice, pancreatice) sau poate fi datorat direct unor tulburări de absorbţie la nivel enteral (în boli intestinale, unde digestia s-a făcut corect).

Deficitul de dizaharidaze reprezintă o entitate clinică relativ frecventă, nu întotdeauna recunoscută şi de aceea generând o suferinţă cronică digestivă. Se datorează lipsei sau insuficienţei secretorii de dizaharidaze la nivel enteral.

Dizaharidele sunt compuşi formaţi din două molecule de monozaharid (lactoza = glucoza + galactoza), care sub acţiunea dizaharidazelor se desfac la monozaharide, ce vor fi apoi absorbite intestinal. Dizaharidazele din intestin sunt: lactaza, maltaza, sucraza şi trehalaza, iar substratul asupra cărora ele acţionează este constituit din: lactoză, maltoză, sucroză şi trehaloză.

Bolile inflamatorii intestinale au drept caracteristică inflamaţia intestinală şi sunt reprezentate de boala Crohn şi de colita ulcerativă(sau rectocolita ulcero-hemoragică).

Epidemiologie

Aceste boli digestive sunt relativ răspândite în ţările dezvoltate din emisfera nordică, cu existenţa unui evident gradient nord-sud (mult mai răspândite în Scandinavia decât în Peninsula Iberică), dar şi a unui gradient vest-est (al dezvoltării, al civilizaţiei). De aceea, în România, chiar dacă RUH a existat cu o oarecare frecvenţă, totuşi formele severe sunt rare.

Tulburările de motilitate esofagiană sunt afecţiuni destul de rare, dificil de diagnosticat uneori. Vom prezenta două entităţi mai importante: acalazia şi spasmul difuz esofagian.

Elementele principale sunt hipertonia SEI, absenţa relaxării SEI la deglutiţie şi absenţa undelor peristaltice în 2/3 esofagiene inferioare. Practic nu se produce relaxarea SEI în timpul deglutiţiei.

Boala celiacă sau enteropatia glutenică este o boală intestinală cronică, caracterizată prin diaree, steatoree şi malabsorbţie, generată de intoleranţa la gluten (consumul de făinoase cu conţinut glutenic). Elementul morfologic este reprezentat de atrofia mucoasei jejunale, iar dieta fără gluten duce la ameliorarea clinică şi histologică a bolii.

Colonul iritabil reprezintă o patologie funcţională cu mare răspândire în populaţie. O mare parte din pacienţii consultaţi ambulator în gastroenterologie prezintă un tablou de tip colon iritabil.

Colonul iritabil reprezintă o boală funcţională, caracterizată prin tulburare de tranzit, ce constă în general din alternarea constipaţiei cu diareea, dureri abdominale difuze (în general sub forma unor crampe), uneori emisia de mucus. Nu fac parte din acest tablou: rectoragia, anemia sau pierderea ponderală.

Cancerul colo-rectal reprezintă o problemă de sănătate publică, având în vedere că în multe ţări europene este primul pe lista neoplaziilor. Chiar dacă neoplasmul pulmonar predomină la bărbaţi, iar cel ginecologic la femei, însumarea pe cele două sexe face ca, în multe state, neoplasmul colorectal sa fie prima cauză de malignitate.

Epidemiologie

Cancerul gastric reprezintă pentru România o problemă importantă, având în vedere frecvenţa lui încă mare. Neoplasmul gastric reprezintă în lume o cauză importantă de mortalitate prin cancer.

Gastritele sunt afecţiuni gastrice acute sau cronice, caracterizate prin leziuni de tip inflamator, provocate de diverşi factori etiologici şi patogenici, putând fi asimptomatice sau cu expresie clinică nespecifică.

Gastropatiile constituie un grup de leziuni ale mucoasei gastrice, dominant epiteliale şi/sau vasculare (de stază sau ischemice), dar cu o componentă inflamatorie absentă sau minimă, spre deosebire de gastrite.

Neoplasmul esofagian reprezintă ~15% din cancerele digestive. Histologic, majoritatea sunt carcinoame epidermoide.

Este mai frecvent întâlnit la bărbaţi (raport bărbati/femei = 3/1), vârsta medie de apariţie fiind de ~ 60-65 de ani.

Dintre factorii favorizanţi cerţi enumerăm:

Boala de reflux gastro-esofagian (BRGE) cuprinde totalitatea simptomelor produse de refluxul conţinutului gastric în esofag.

Refluxul gastro-esofagian (RGE) reprezintă fenomenul de pasaj al conţinutului gastric în esofag, fenomen fiziologic, care devine patologic (ER) când mecanismele antireflux sunt depăşite.